Surse politice au declarat pentru Newsweek România că nu sunt bani pentru mica recalculare. Noul ministru al Muncii Florin Manole trebuie să facă rost de o sumă uriașă de bani pentru creșterea pensiilor la mica reclaculare.
Potrivit calculelor Newsweek România, dacă pensiile se vor da mărite la mica reclaculare, din iulie, va fi nevoie de 300.000.000 euro până la final de an. Banii vor fi necesari doar pentru plata creșterilor la mica recalculare.
Citește și: Florin Manole ales ministrul Muncii. Se va ocupa de pensiile românilor. Este specialist în istorie
Procesul așteptat de sute de mii de pensionari, cunoscut sub numele de „mica recalculare”, riscă să aibă aceeași soartă ca indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025: amânare pe termen nedeterminat sau chiar anulare.
Deși recalcularea era programată inițial pentru luna martie, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) nu a oferit până acum o dată clară pentru aplicare, iar ultimele informații din surse politice indică un blocaj major.
Creșterea pensiilor la Mica Recalculare, amânată la fel ca indexarea din 1 ianuarie. Când se decide?
Potrivit CNPP, până în prezent a fost finalizat calculul doar pentru aproximativ 1% dintre dosarele vizate. Oficialii invocă probleme tehnice legate de softul informatic, dar surse din interiorul Ministerului Finanțelor susțin că motivul real este lipsa fondurilor necesare pentru susținerea acestor majorări.
Citește și: Veste proastă: Doar 1% din pensii au fost recalculate la Mica Recalculare. Când vin pensiile mărite?
„Mica Recalculare poate fi făcută doar pentru pensionarii care au ieșit la pensie pe legea noua. Numărul lor este mult mai mic în comparație cu dosarele depuse de pensionarii care sunt pe legea veche.
Situația se întâmplă pentru că progrmaul informatic nu a ajuns până în punctul în care să proceseze și să calculeze datele tuturor pensionarilor.
Nu știm până când va persista situația având în vedere faptul că nu avem date cu privire la punerea în plată a Micii Recalculări pentru această categorie de pensionari”, au declarat surse din cadrul Casei Naționale de Pensii.
Citește și: Instanța ordonă creșterea pensiilor pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. „Nu amânați!”
Mica Recalculare a rămas sub semnul incertitudinii
Newsweek a solicitat lămuriri privind stadiul așa-numitei „mici recalculări” a pensiilor și a primit un răspuns neclar din partea Casei Naționale de Pensii Publice: există fonduri pentru aplicarea majorărilor, însă nu se poate indica un termen clar pentru plata sumelor crescute.
Singura informație certă obținută oficial este că aproximativ 460.000 de pensionari ar urma să beneficieze de majorări în urma acestei recalculări.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Potrivit planificării inițiale, procesul trebuia finalizat în luna martie, dar punerea în aplicare a noii legi a pensiilor a fost blocată de probleme tehnice grave.
Sistemul informatic necesar recalculării nu a fost încă livrat către casele teritoriale de pensii, iar adeverințele de venit nu pot fi încărcate în platformă, ceea ce paralizează întregul proces.
Citește și: Ce au lucrat pensionarii care iau pensie crescută la MICA RECALCULARE? Șeful Casei de Pensii anunță
Surse din interiorul Casei Naționale de Pensii au declarat pentru Newsweek că nu există nicio certitudine că pensiile majorate vor fi livrate începând cu luna iulie, așa cum sperau beneficiarii.
„Este posibil ca, în iulie, pensionarii să primească banii în plus pentru veniturile nepermanente, dar nu avem nicio garanție. Am crezut și că recalcularea va începe în aprilie, apoi în mai... și nu s-a întâmplat nimic”, au precizat sursele.
În concluzie, în lipsa unui termen clar și a unui sistem informatic funcțional, creșterea pensiilor prin mica recalculare este oficial amânată pe termen nedeterminat.
Politicul nu mai crede în creșterea pensiilor în 2025
Surse politice susțin că decizia privind soarta „micii recalculări” va fi luată în a doua parte a lunii iunie, într-o ședință de guvern extinsă. Însă semnalele sunt clare: o anulare a recalculării, similară cu cea a indexării pensiilor de la începutul acestui an, este „foarte probabilă”.
Pe acest fundal de incertitudini, apar deja repoziționări politice: Ilie Bolojan este vehiculat ca viitor premier, în timp ce Barna Tánczos va rămâne în continuare la Finanțe.
Citește și: Pensionarii pierd 1.500 lei la pensie. Banii pot fi recuperați de la Casa de Pensii doar în instanță
Ambii lideri ar fi transmis în cadrul unor discuții interne că pensiile nu vor scădea în 2025, dar că nu sunt prevăzute creșteri nici în varianta bugetară pregătită pentru anul viitor.
În acest context tensionat, surse guvernamentale apropiate premierului interimar spun că „mica recalculare” ar putea fi oficial anulată, exact așa cum s-a întâmplat cu indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025, care a fost suspendată fără o alternativă clară.
Citește și: Haos la Casa de Pensii. Sistemul, iarăși, nu merge. Care pensionari iau pensii mai mici? DOCUMENT
Deși decizia nu a fost încă anunțată public, toate semnalele – de la lipsa de fonduri, la absența unei date clare și la mesajele transmise pe linie politică – converg către același deznodământ: recalcularea nu va avea loc în forma promisă.