Concedieri masive la Camera Deputaților. 240 de angajați pleacă acasă. Pensionarii, primii vizați

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 29.01.2025 - 16:30
240 de angajați din Camera Deputaților, pe lista de concedieri  - Foto: Facebook/ Camera Deputaților
240 de angajați din Camera Deputaților, pe lista de concedieri - Foto: Facebook/ Camera Deputaților

Alți 240 de bugetari sunt vizați de concedieri. Este vorba despre angajați ai Camerei Deputaților. Anunțul vine la o săptămână după ce Ilie Bolojan a spus că dă afară 178 de oameni. Primii care pleacă acasă sunt pensionarii.

SHARE

Un nou val de concedieri se anunță în Parlamentul României. După ce Ilie Bolojan a anunțat reducerea a 178 de posturi din Senat, urmează Camera Deputaților. 

Președintele instituției, Ciprian Şerban, a anunțat că 240 de angajați vor pleca acasă. Acesta a dat detalii despre cei care vor fi vizați de restructurări.  Primii vizați sunt cei cărora li s-a aprobat ieșirea la pensie sau cei care cumulează pensia cu salariul. 

Mai mult, pentru a reduce cheltuielile, se reduce până și cantitatea de hârtie pentru imprimantă. 

Pe de altă parte, concursurile de angajare sunt înghețate. 

Concedieri masive la Camera Deputaților. 240 de angajați pleacă acasă. Pensionarii, primii vizați

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri un memorandum privind „măsuri de reorganizare şi eficientizare a activităţii serviciilor” instituţiei, conform căruia vor fi reduse 240 de posturi. Conducerea Camerei a decis de unde vor fi reduse aceste posturi.

Citește și: Ilie Bolojan taie în carne vie la Senat. Dispar 178 de posturi: ”Vii cu demnitarul, pleci cu el”

„Pornind de la necesitatea reducerii cheltuielilor de organizare şi funcţionare ale autorităţii legiuitoare şi în urma analizelor efectuate asupra activităţii serviciilor Camerei Deputaţilor, propunem mai multe măsuri de reorganizare a acestora, măsuri care în final vor duce la reducerea cu 240 posturi a numărului de posturi alocate compartimentelor”, se arată în memorandumul semnat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban.

Reducerea cheltuielilor va avea în vedere şi măsuri de eficientizare a consumurilor specifice.

„Pentru punerea în aplicare a reducerilor de personal pe durata nedeterminată, se va proceda în ordine la:

încetarea raporturilor de serviciu ale personalului căruia i-a fost aprobată; continuarea activităţii după împlinirea vârstei de pensionare;

încetarea raporturilor de serviciu sau a contractelor individuale de muncă, după caz, ale personalului care cumulează pensia cu salariul, indiferent de tipul de pensie: 

pensie de serviciu, pensie în sistemul public sau pensie militară.

De asemenea, va avea loc demararea procedurilor de pensionare de către persoanele care îndeplinesc condiţiile, conform legii şi, ulterior, încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă ale acestora, retragerea acordului

 angajatorului în cazul suspendării la cerere din motive personale, a raportului de serviciu sau de muncă. Va avea loc clarificarea situaţiei personalului detaşat la alte instituţii”, scrie Agerpres.

De unde se taie cele mai multe posturi

Toate măsurile anunţate vor duce la următoarele modificări în serviciile Camerei Deputaţilor, potrivit memorandumului:

- Cancelaria preşedintelui, Biroul permanent, Departamentul legislativ şi Departamentul secretariatului tehnic - 71 posturi. Au fost redimensionate cabinetele membrilor Biroului permanent prin desfiinţarea a câte unui post dintre cele cu încadrare pe durată determinată de la cabinetele vicepreşedinţilor. A fost redimensionat personalul de specialitate al comisiilor, în funcţie de volumul şi complexitatea activităţii fiecărei comisii permanente parlamentare. Totodată au fost desfiinţate posturile alocate la cabinetele preşedinţilor de comisii;

- Cabinet secretar general, cabinete secretari generali adjuncţi, Biroul guvernanţă corporativă - 12 posturi;

- Desfiinţarea postului de secretar general adjunct 3 prevăzut în statul de funcţii şi, implicit, a cabinetului acestuia - 6 posturi;

- Direcţia comunicare şi relaţii publice şi Direcţia pentru promovarea activităţii parlamentare - 10 posturi;

- Departamentul economic, Direcţia control şi management organizaţional şi Serviciul audit - 15 posturi;

- Direcţia generală „afaceri externe şi protocol”, Direcţia generală resurse umane şi salarizare şi Departamentul de studii parlamentare şi politici UE - 18 posturi;

Citește și: Val masiv de concedieri în ianuarie. Care români își pierd locul de muncă? Fabricile au lacătul pus

- Departamentul transporturi şi administrativ şi Centrul de dezvoltare tehnologică, Direcţia de afaceri interne, Direcţia tehnic-operativă, Direcţia informatică şi telecomunicaţii şi Direcţia achiziţii publice - 75 posturi;

- Centrul internaţional de conferinţe - 33 posturi.

De asemena, s-a luat decizia blocării conzursurilor aflate în desfășurare, iar în cazul celor finalizate să nu se mai continue continuarea procedurii de angajare. 

Totodată, pentru reducerea cheltuielilor, este vizat iluminatul festiv, arhitectural şi perimetral pietonal aferent clădirii Palatului Parlamentului.

Măsura implică decuplarea temporară, în mod alternativ, a jumătate din numărul de stâlpi de iluminat şi de reflectoare, precum şi diminuarea perioadei de funcţionare zilnică.

O altă măsură vizează şi reducerea cantităţii de hârtie imprimată prin continuarea implementării sistemului digital de management al documentelor. Se va utiliza astfel semnătura digitală şi înregistrarea documentelor cu precădere în format electronic pentru a elimina registrele fizice de hârtie.

Citește și: Secretarul general de la Camera Deputaților a împrumutat PSD cu 200.000 lei. Banii, luați de la mama

Totodată, va avea loc promovarea unei campanii de „conştientizare pentru reducerea consumului de energie” printre persoanele care îşi desfăşoară activitatea în clădire atât pentru sezonul cald, cât şi pentru sezonul rece, scrie în memorandum, conform Digi24.

În urmă cu o săptămână, Ilie Bolojan anunța reducerea posturilor din Senat. 178 de oameni ar urma să fie disponibilizați în urma unor concursuri. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te