miercuri 22 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

Ce se întâmplă cu dosarul penal al criminalului din Mehedinți

Data publicării: 02.07.2020 • 10:50 Data actualizării: 02.07.2020 • 10:52
Ion Turnagiu a murit în spital, acum trei zile. Victima sa este în continuare în stare foarte gravă la spital. Foto: Facebook
Ion Turnagiu a murit în spital, acum trei zile. Victima sa este în continuare în stare foarte gravă la spital. Foto: Facebook

Dosarul lui Ion Turnagiu, criminalul din Mehedinți, acuzat de incendierea unei adolescente de 17 ani, a fost preluat de DIICOT marțea trecută, extinzându-se urmărirea penală in rem și pentru pornografie infantilă, a precizat DIICOT, într-un răspuns pentru Newsweek România.

„Prin ordonanța din data de 23.06.2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți a dispus declinarea competenței de soluționare la DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinți, privind inculpatul la care faceți referire (Ion Turnagiu, n.r.). În cauză s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1,2 Cod penal, dosarul nefiind soluționat până la această dată”, este răspunsul DIICOT din 1 iulie, la solicitarea Newsweek România.

De asemenea, Newsweek România a întrebat la DIICOT și dacă dosarul va fi închis, după decesul lui Turnagiu, primind răspunsul: „Urmează ca procurorul să dispună o soluție”.

Turnagiu a încercat să se sinucidă spânzurându-se cu un tricou, în arestul Inspectoratul de Poliție Mehedinți, în 25 iunie. El a murit la spital, patru zile mai târziu.

Turnagiu, eliberat condiționat anul trecut, după ispășirea a 25 de ani de închisoare, din pedeapsa pe viață pe care o avea de executat, după ce a omorât cinci persoane, a incendiat-o pe copila de 17 ani la două zile după ce aceasta l-a reclamat la Poliție pentru viol.

Marți, copila de 17 ani a suferit cea de-a treia intervenție majoră, iar starea ei este în continuare foarte gravă, a precizat, pentru Newsweek România, medicul Raluca Alexandru, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală.

Citește și: EXCLUSIV Protecția Copilului Mehedinți despre fata de 17 ani incendiată: "Nu a existat pericol"

Mai multe articole din secțiunea Social

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră