Care români pot ieși la pensie doar în luna septembrie? Altfel, vor mai munci încă un an


Există o categorie de români care poate ieși la pensie doar în luna septembrie. Altfel, sunt obligați să mai muncească minim un an. Trebuie spus că guvernul a amânat interzicerea cumulului pensiei cu salariul.
Ieșirea la pensie are reguli destul de clare. Bărbații pot ieși la pensie la împlinirea vârstei de 65 de ani. Femeile ies la pensie la 63 de ani.
Citește și: Ministrul Muncii, anunț pentru persoanele ce iau pensie de handicap. Schimbări drastice în plăți
Se poate ieși la pensie cu 5 ani mai devreme dacă respectivul pensionar a muncit 40 de ani.
Care români sunt obligați să iasă la pensie doar în septembrie? Altfel, vor mai munci un an
După depunerea dosarului, Casa de Pensii procedează la analiza lui. Dacă vechimea și numărul de ani contribuiți sunt în regulă, Casa de pensii trimite decizia viitorului pensionar.
Pensia se plătește din a doua lună după ce Casa de Pensii a trimis decizia de pensionare. Pensionarii se pot pensiona în orice lună a anului dacă îndeplinesc criteriile prevăzute de lege.
Există o categorie profesională care nu se poate pensiona oricând, ci doar în luna septembrie. Este vorba de profesori, care pot ieși la pensie doar la 1 septembrie.
În cazul profesorilor universitari poate fi vorba și de 1 octombrie, universitățile deschizându-și porțile o lună mai târziu.
În cazul în care profesorii nu se pensionează în aceste luni, ei continuă să predea în tot anul școlar care urmează.
Profesor așteptând pensia - Foto: Freepik
Citește și: Cum ajută grupele de muncă pentru o pensie mai mare la recalculare? Cât pierd cei care nu le au?
La începutul anului școlar, inspectoratele anunță metodologia de pensionare. Profesorii care vor să iasă la pensie anunță inspectoratele, în scris, despre intenția lor, la începutul anului calendaristic următor, în ianuarie sau februarie.
În cazuri excepționale, un profesor se poate pensiona în timpul anului. Spre exemplu, în cazul în care profesorul nu mai are capacitatea să își îndeplinească sarcinile profesionale.
Câte tipuri de pensii sunt în România?
Casa de Pensii recunoaște 4 cazuri în care o persoană poate primi pensie:
persoanele asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cât și celor asigurate voluntar;
elevii, ucenicii şi studenţii care au capacitatea de muncă diminuată din cauza bolilor profesionale sau accidentelor de muncă survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale;
persoanele care, la data solicitării drepturilor de pensie, nu mai au calitatea de asigurat;
urmaşilor persoanelor susmenționate, respectiv copiii şi soţul supravieţuitor. Detalii AICI
În România există 3 tipuri de pensii:
pensia pentru limită de vârstă - 65 de ani la bărbați și 63 de ani la femei
pensia anticipată;
pensia de invaliditate.
La 1 septembrie a fost eliminată pensia anticipată cu penalizare. Pensionarii care au ieșit la pensie cu penalizare sunt trecuți la pensie limită de vârstă.
Pensionarii pot să muncescă până la 70 de ani dacă își reînnoiesc anual contractele. O interdicție a cumulului pensiei cu salariul a fost amânată în ultima clipă de guvern.