Virozele în creștere rapidă, cazurile urcând cu 28% în doar o săptămână. Ce recomandă medicii
Suntem în plin sezon al virozelor și gripelor, iar numărul îmbolnăvirilor crește de la o zi la alta. Institutul Național de Sănătate Publică anunță că, la ultima raportare, au fost cu 28% mai multe cazuri decât în săptămâna anterioară.
Medicii de familie, ale căror cabinete sunt pline, recomandă pacienților să evite aglomerația și să se vaccineze preventiv.
Potrivit raportărilor oficiale, gripa înregistrează cea mai mare creștere a numărului de îmbolnăviri. În prima săptămână din decembrie au fost raportate 3.018 cazuri – de două ori mai multe ca în săptămâna anterioară. Cei mai mulți bolnavi sunt în București și în județele Botoșani, Iași, Suceava, Cluj și Brașov.
Virozele în creștere rapidă, cazurile urcând cu 28% în doar o săptămână. Ce recomandă medicii
În ceea ce privește infecțiile respiratorii, ultima raportare națională arată o creștere cu 28,2% a numărului de pacienți diagnosticați. Medicii recomandă spălatul des pe mâini și evitarea aglomerației, conform PROTV.
Specialiștii spun că suntem încă departe de vârful îmbolnăvirilor care, de regulă, se înregistrează în ianuarie, imediat după vacanța de sărbători.
Citeşte şi: Cât de eficiente sunt, de fapt, shot-urile cu ghimbir? Chiar stimulează sistemul imunitar?