Sezonul rece, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, nu aduce veşti bune. Chiar dacă cei mici păreau a fi din categoria cea mai ferită din punctul de vedere al gravităţii bolii, medicii infecţionişti trag un semnal de alarmă: un copil poate face şi gripă, şi COVID 19 în acelaşi timp. „Noi nu ştim cum va reacţiona organismul lor în acest context!“, spune prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
La Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, au fost internaţi 139 de copii şi adolescenţide la începutul pandemiei şi până acum. Dintre aceştia, doar 12 au avut vârste de până un an. „Cel mai mic pacient a avut o lună. Avea infecţie şi cu rotavirus, şi cu SARS COV 2. Dar evoluţia a fost bună. În general, evoluţia copiilor cu vârsta de până la un an a fost una favorabilă, fără complicaţii, unii chiar fără simptome“, a precizat Carmen Dorobăţ.
Continuarea, în Ziarul de Iași.