Șeful CNCD, despre pașaport de vaccinare anti-COVID: Prin legile UE se pot impune restricții

DE Miruna Moldoveanu | 15.01.2021 - 14:40
Călătorie cu avionul în pandemie/FOTO: eturbonews.com

Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a vorbit despre „pașaportul COVID”, explicând că, la nivelul Uniunii Europene, există o directivă privind dreptul la liberă circulație și ședere în UE prin care este prevăzută și o situație de excepție.

SHARE

„Subiectul este puțin nuanțat.

La nivelul UE avem Directiva 38 din 2004 privind dreptul la libera circulație și dreptul de ședere în UE, una dintre excepții – când poți impune restricții, este tocmai sănătatea publică.

Art 29 spune clar că sunt boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații, boli cu potențial pandemic, așa cum sunt definite de OMS, boli infecțioase contagioase.

Potrivit legilor UE, statele membre au și posibilitatea legală să impună restricții ale libertății de circulații și a dreptului de ședere când trebuie să protejeze sănătatea publică.

Solicitarea de teste sau de certificate de vaccinare nu vor fi neapărat o formă de discriminare. Suntem într-o perioadă de vaccinare, trebuie să punem accent pe transparență și informare cu privire la procesul de vaccinare, ca populația să aibă încredere și să decidă informat dacă se vaccinează sau nu, să insistăm pe aceste aspecte de informare.

Astfel, conform legilor UE, se pot impune restricții și se pot solicita astfel de condiții tocmai pentru a se proteja sănătatea publică", a explicat Asztalos Csaba.

Potrivit șefului CNCD, regulile se pot schimba de la zi la zi, cu atât mai mult fiind necesară informarea. Totodată, nu trebuie induse tensiuni în societate, a subliniat el: "Să încercăm să fim calmi și să ne străduim a informa populația corect cu privire la procesul de vaccinare și la condițiile de deplasare si de transport".

"Nu consider că este o idee bună. Trebuie să existe un certificat de vaccinare, dar trebuie folosit pentru motive medicale nu pentru călători. Să folosim aceste certificate ca să împărțim populația Europei în două nu mi se pare un lucru bun", a declarat Iohannis, potrivit Digi24.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.