Proiect pentru reducerea infecţiilor nosocomiale din spitale. USR: Circa 2.000 de români mor anual

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.05.2020 - 21:14
Inquam Photos - George Călin

Circa 2.000 de pacienți români mor anual din cauza infecțiilor intraspitalicești, dar nu știm cifra exactă, a declarat deputatul USR Tudor Pop, care a inițiat un proiect de lege care prevede raportarea, reducerea și prevenirea infecțiilor nosocomiale.

SHARE

„În pandemia de Covid-19, un număr semnificativ de cazuri şi mai ales o parte însemnată dintre decese au fost infecţii asociate actului medical, nu numai în spitale, dar şi în centre de vârstnici, de recuperare şi de dializă. Probleme există şi sunt uriaşe, însă trebuie să le acceptăm, avem de ales între a rămâne captivi în greşeli şi a le repeta la nesfârşit sau de a învăţat din ele şi de a face paşi mai departe, iar prin reglementare credem că putem realiza aceşti paşi”, a explicat Tudor Pop, citat de news.ro. 

El a precizat că infecţiile în spitale există în toată lumea şi că anual în Uniunea Europeană mor aproape 50.000 de pacienţi din cauza infecţiilor intraspitaliceşti.

„Un mit cu care ne confruntăm astăzi este că este ruşine să ai bacterii în spital. Nu este o stigmă, este o dramă, dar este o realitate cu care se confruntă absolut toată lumea. În Uniunea Europeană mor în fiecare an aproape 50.000 de pacienţi din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, în ciuda eforturilor depuse. În toată Europa se estimează că în jur 98 de mii de pacienţi spitalizaţi suferă de o infecţie asociată actului medical. Ce putem face noi este să raportăm cifre reale, să instituim mecanisme de prevenire şi control al focarelor ce apar în spitale şi în centrele rezidenţiale, să ne asumăm cu toţii, fie că suntem personal medical, pacienţi, formatori de opinie sau decidenţi politici că cel mai bun tratament este dialogul şi onestitatea”, a precizat Tudor Pop.

El a mai afirmat că nu se ştie câţi pacienţi români mor din cauza infecţiilor intraspitaliceşti.

„Câţi pacienţi români mor anual din cauza infecţiilor intraspitaliceşti? Nu ştim, bănuim că peste 2.000. În 2017 au fost raportate 20 de mii de cazuri pe an. În realitate estimările ne duc undeva spre 100.000 de cazuri. În România aproximativ 5,9 la sută dintre pacienţi suiferă de cel puţin o infecţie asociată actului medical, iar asta o ştim din singurul studiu publicat în 2017, un studiu de o zi desfăşurat în 40 de spitale”, a mai explicat deputatul USR.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te