O gumă de mestecat poate detecta gripa rapid. Ce se întâmplă atunci când o mesteci?

O gumă de mestecat poate stabili dacă esti infectat cu virusul gripal. Oamenii de știință spun că aceasta ar putea fi alternativa la exudatul nazal.
Gripa a cauzat cele mai mortale pandemii din istorie, determinând astfel progrese în capacitatea noastră de a asigura vigilența în toate etapele viitoarelor focare.
Carantinarea timpurie a pacienților este crucială atunci când vine vorba de prevenirea acestor focare, dar este o provocare în cazul gripei din cauza transmiterii presintomatice.
Detectarea presintomatică se traduce prin nevoi masive de screening, care necesită instrumente eficiente din punct de vedere al costurilor, accesibile pentru oricine, oriunde și în orice moment.
Cercetătorii au conceput un senzor molecular capabil să elibereze o aromă specifică atunci când intră în contact cu virusul gripal, idee care ar putea transforma modul în care se face screeningul la domiciliu pentru această boală.
O gumă de mestecat poate detecta gripa rapid. Ce se întâmplă atunci când o mesteci?
Un articol, publicat miercuri, în revista ACS Central Science, descrie un senzor care eliberează timol (compus prezent în cimbru, cu gust intens, uşor mentolat), atunci când detectează o enzimă virală esenţială - neuraminidaza (enzima marcată cu „N” în subtipurile de gripă, precum H1N1). Virusurile gripale folosesc neuraminidaza pentru a pătrunde în celulele gazdă.
Citește și: A apărut o gumă cu efect antiviral împotriva gripei şi herpesului. Are un efect rapid
Oamenii de știință au creat o moleculă specială care imită ţinta naturală a enzimei virale şi au adăugat la ea timol. Astfel, atunci când virusul intră în contact cu această moleculă, enzima acestuia o descompune şi eliberează timolul, care se simte imediat pe limbă.
Citeşte şi: Metode naturale pentru a te proteja de gripă și răceală. De ce scade imunitate în sezonul rece?
Testele de laborator au arătat că, în probe de salivă recoltate de la pacienţi cu gripă, senzorul a eliberat timol în mai puţin de 30 de minute. În plus, testele efectuate pe celule umane şi de şoarece au arătat că senzorul nu a produs efecte toxice şi nu a modificat modul în care acestea funcţionează.
Când vom descoperi „gustul gripei” ?
Cercetătorii estimează că vor putea începe studii clinice pe oameni în următorii doi ani, pentru a verifica dacă „gustul gripei” poate fi detectabil atât în faza precoce, cât şi după instalarea simptomelor.
Scopul acestei abordări este de a completa metodele actuale de diagnostic. Testele PCR pe exsudat nazal rămân foarte precise, dar sunt costisitoare şi necesită timp, în timp ce testele rapide la domiciliu, similare celor pentru Covid-19, sunt accesibile, dar nu depistează infecţiile înainte de apariţia simptomelor. În schimb, un test pe bază de gumă sau pastilă ar putea fi folosit cu uşurinţă, inclusiv de persoane aflate în medii cu risc ridicat, contribuind la prevenirea transmiterii virusului înainte de debutul manifestărilor clinice.
Citeşte şi: Desertul iubit de toată lumea poate vindeca gripa. Descoperirea ce ar putea revoluţiona tratamentele
Autorii au depus deja cererea de brevet la Oficiul European de Brevete. Tehnologia se află în prezent într-o fază experimentală şi nu este disponibilă pentru utilizare clinică, scrie news.ro.