Potrivit acesteia, redeschiderea şcolilor nu va implica totuşi în mod necesar noi riscuri.
„Virusul nu a dormit peste vară. Nu şi-a luat vacanţă”, a spus Andrea Ammon, în cursul unei audieri în Parlamentul European, citată de Reuters.
Ea a precizat că media acestei săptâmâni în Europa a fost de 46 de cazuri noi de coronavirus la 100.000 de locuitori.
„Aproape am revenit la cifrele pe care le-am văzut în martie”, a spus Ammon.
Conform datelor ECDC, în martie numărul de noi infectări a crescut constant până la în jur de 40 la 100.000 de locuitori la sfârşitul lunii, ajungând apoi la circa 70 la 100.000 de locuitori la finele lui aprilie. Creşterea actuală a numărului de cazuri este datorată în parte numărului mai mare de teste.
Totodată, cazurile noi sunt în mare parte ale unor persoane mai tinere, un tipar nou care a rezultat în stabilizarea numărului de spitalizări, dat fiind că boala este mai gravă pentru vârstnici, care au fost loviţi puternic în martie şi aprilie, a mai indicat Andrea Ammon.
Ea a precizat totuşi că numărul de spitalizări este acum din nou în creştere, ceea ce indică noi cazuri de infectare inclusiv în rândul vârstnicilor.
Datele - referitoare la cele 27 state UE, plus Marea Britanie, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein - au variat considerabil de la ţară la alta, de la 2 la 176 de cazuri la 100.000 de locuitori, a mai afirmat Ammon, fără a preciza situaţia pe ţări.
Ea a apreciat că redeschiderea şcolilor în septembrie nu prezintă în mod necesar un risc mai mare de transmitere a virusului, luând în considerare că ţări care le-au redeschis şi în primăvară nu au înregistrat o explozie a numărului de infectări.
Cu toate acestea, este esenţială introducerea câtorva măsuri de prevenţie, printre care distanţarea socială şi spălarea frecventă a mâinilor, a subliniat directoarea ECDC.