marți 14 octombrie
EUR 5.0879 USD 4.4034
Abonează-te
Newsweek România

Medic, despre cazul femeii care a murit după ce a refuzat operația: „Eu am întâlnit mulți tâmpiți”

Data publicării: 14.10.2025 • 13:30 Data actualizării: 14.10.2025 • 13:51
Medic în sala de operație - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Medic în sala de operație - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Instrumentar pentru operație - Foto: freepik (rol ilustrativ)
Instrumentar pentru operație - Foto: freepik (rol ilustrativ)

O femeie a murit la câteva ore după ce a născut un băiețel sănătos la o clinică privată din Constanța, după ce a semnat că nu dorește să i se scoată uterul. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu este de părere că acea semnătură nu trebuia să stea în calea salvării vieții ei.

O femeie de 29 de ani a murit la câteva ore după ce a născut într-un spital privat din Constanța. Tânăra a dorit să nască natural deși medicii îi recomandaseră cezariană din cauza condițiilor medicale. 

Ea și soțul ei ar fi semnat pe propire răspundere că își asumă consecințele.Astfel că a durat multă vreme până când medicii au luat decizia să o opereze. 

A fost prea târziu. 

Ministerul Sănătății a dat o amendă spitalului privat.

Cu toate acestea rămâne întrebarea dacă medici nu ar fi trebuit să treacă peste acordul familie și să-i salveze viața pacientei. 

Medic, despre cazul femeii care a murit după ce a refuzat operația: „Eu am întâlnit mulți tâmpiți”

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu este de părere că salvarea unei vieți trebuie să primeze în fața unui acord. 

Citește și: O femeie din Constanța a murit, după ce a așteptat 16 ore la urgențe, pe scaun

El nu îi acuză neapărat pe medicii care nu au intervenit mai rapid, însă este de părere că un medic nu trebuie „să ceară permisiunea” să intervină în salvarea unei vieți. 

Pe pagina sa de Facebook, doctorul Gabriel Diaconu explică că toți studenții la medicină învață să acorde primul ajutor, indiferent dacă e imagist sau neurochirurg, psihiatru sau ortoped pentru ca în caz de nevoie să poată interveni să salveze oameni. 

Însă, este de părere că medicii nu acționează de frică, chiar dacă știu ce trebuie să facă.

„O tânără femeie, zilele trecute, a murit într-un spital dintr-o cauză sancționabilă chirurgical. Motivul pentru care a murit este că familia nu și-a dat acordul pentru o intervenție radicală, anume extirparea uterului care sângera în pânză imediat după naștere.

Am ajuns într-o epocă a medicinei în care consimțământul e crucial. Și așa cum unele femei fac Pilates, din ce în ce mai mulți doctori fac ca Ponțiu Pilat (pură coincidență de nume). Adică se spală pe mâini. Semnezi că refuzi, drum bun și conștiință.

Nimeni nu vrea procese. Nimeni nu vrea să dea cu subsemnatul după ce-a salvat o viață să-l întrebe tribunalul, dar mai ales opinia publică, dacă-ți pare rău că i-ai tăiat (după caz un membru, o bucată de organ sau instalația de Crăciun).

Pe tencuiala, pe spoiala de nedreptate, cu doctori șpăgari, nemernici, lipsiți de empatie, care omoară oameni cu zile dar mai ales premeditat prin spitale, care sunt nepricepuți, vai-mama-lor, nu-i loc în România, în prezent, să nu pută a suspiciune.

Dar oare știe ce face?

Când întrebarea ar trebui să fie cât loc mai are doctorul să facă ce știe, nu pe dos. 

O întreagă alcătuire de popor, apărători de drepturi/libertăți, vajnici pledanți pentru reforma în sănătate, badea Ghio și tanti Veronica de la Rădăuți, după ce-au consultat cărțile și-au întrebat internetul, au o opinie despre viață, moarte, și cum trebuie procedat”, a scris medicul pe Facebook.

Citește și: O femeie a murit așteptând salvarea. După trei ore pensionara s-a stins în curtea spitalului comunal

Medic: Medicina defensivă înseamnă acte,hârtii, proceduri prin care nu mai facem ce știm să facem

Gabriel Diaconu afirmă că medicii se acoperă de hârtii pentru a nu răspunde în fața autorităților în caz de complicații. Iar cei de la Constanța au preferat o hârtie în locul jurămîntului depus.

„Culpa noastră, dacă vreuna?

Că ne-am tândălit. Ca breaslă. Ne-am tândălit, ne-am curvăsărit, ne-am impostorit, astfel că în zilele noastre practicăm ceea ce pompos se cheamă "medicină defensivă".

Medicina defensivă înseamnă acte, hârtii, proceduri prin care nu mai facem ce știm să facem. Facem ce trebuie să facem cât timp e sigur pentru noi că mai prindem pacientul de mâine. Ca nu cumva să ne întrebe procuratura de sănătate sau instanța de judecată prin procese civile.

Nu-i nimic rău nici la procuratură, nici la instanță. Cum noi ne facem treaba, și ei și-o fac la fel.

Dar dacă doctorii de la Constanța, plauzibil conștienți de evoluția inexorabilă spre deces a femeii dacă nu-i scot urgent uterul, dacă nu-i clampează uterinele și-i controlează hemoragia, s-au - mă scuzați - căcat pe ei și-au preferat hârtia semnată decât jurământul profesional”, a afirmat Diaconu.

El a spus că de-a lungul timpului a intervenit să salveze vieți, însă primește frecvent telefoane de la Poliție pentru plângeri.

Instrumentar pentru operație - Foto: freepik (rol ilustrativ)
Instrumentar medical pentru operație - Foto: freepik (rol ilustrativ)

„Ceva e profund în neregulă.

Eu am întâlnit mulți tâmpiți în viața asta. Și-am și intervenit să salvez câteva vieți. Cu foarte puține, notabile excepții n-a zis nimeni mulțumesc. Lucru pe care îl accept ca pe-un firesc, doar îmi făceam treaba și meseria.

Dar recunosc că uneori am ajuns și eu să simt c-am obosit. Aveam mai multă rezervă de haiducie acum 15 ani. Sunt la vârsta la care-mi dau palme dacă mă las sedus de această idee, că persoana "a semnat".

Motiv pentru care periodic mă trezesc cu telefoane de la poliție, diverși inși și inse, că nuscine cutărică sau cutărescu mi-au făcut plângere. Să facă.

Pentru mine viața e suverană în fața tuturor, care pălesc prin comparație. Mi-e absolut silă să depun consimțăminte pe coroane, și coroane pe morminte. A ajuns să fie mai importantă legea decât viața, mai importantă opinia publică decât viața, mai importantă părerea cui-vreți-voi decât viața.

Sunt solidar cu colegii mei de la Constanța, dar nu pe aceeași pagină cu ei.

În situații dramatice, unde timpul se măsoară în secunde, nu în vizualizări pe internet, dă-i bice și ne socotim după aia. Sunt privilegiat să lucrez cu oameni care-au făcut politraumă, chirurgi și anesteziști care nu intubează hârtii și nici nu se acoperă cu foaia de observație. Ăsta e adevărul”, a mai afirmat medicul care este de părere că medicilor n-ar trebui să le fie frică să ăși facă treaba pentru care s-au pregătit. 

„Regretele, ar fi zis mama, sunt tardive.

Moartea acestei femei e un simptom, ca multe alte cazuri în care "doctorul n-a pus mâna". E ușor să speculezi că n-a pus mâna de prost pregătit ce e, de depășit cât e, de indiferent sau mârlan cât îl crezi.

N-ar trebui să ne fie frică. Nici de boală, nici de pacient. Nici de neamurile lui. Nici de polițist, procuror, avocat, judecător. Și nici de voi.

N-ar trebui. Dar uite că porcăria asta proliferează, ca și varii obiecții "de conștiință" și tot felul de bazaconii care ne-au îngustat profesia până la nivelul unui fast-food. Medicina ca șaormerie: vreți cu de toate, sau nu punem sos de usturoi? Puneți usturoi, dar fără castraveți că mă balonează. Cât să fie, mică, medie, mare?

Să fie mare.

O vreți la pachet?”, mai scrie Gabriel Diaconu, medic psihiatru.

Spitalul unde a murit o femeie la cîteva ore după naștere a fost amendat

După decesul femeii, Ministerul Sănătății a dispus controale la spitalul respectiv. Iată concluziile:

„Conform raportului de control, s-a constatat că spitalul deține autorizație sanitară eliberată de DSP Constanța la data de  05.10.2021, are structură funcțională aprobată de Ministerul Sănătății în anul 2021, pentru 60 de paturi (inclusiv 3 paturi de ATI) și are autorizație de funcționare pentru o Unitate de Transfuzie Sangvină. 

La data controlului, unitatea sanitară nu a putut face dovada buletinelor de analiză a tuturor probelor de autocontrol, conform planului anual privind supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale, motiv pentru care inspectorii sanitari au aplicat o sancțiune de 30.000 de lei, conform art. 33, lit. j), HG 857/2011. 

În ceea ce privește activitatea medicală sau alte elemente care țin strict de conduita terapeutică se vor pronunța reprezentanții Colegiul Medicilor din România.

Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, a dispus extinderea controlului la spitalul privat din Constanța, prin Inspecția Sanitară de Stat de la nivelul Ministerului Sănătății, respectiv demararea unei verificări de către Corpul de Control la nivelul Direcției de Sănătate Publică Constanța pentru verificarea modului de autorizare a clinicii private.

Ținând cont de gravitatea situației și de importanța prevenirii unor astfel de cazuri, ministrul sănătății a dispus o acțiune de control tematic la nivel național, în toate unitățile private care desfășoară activități medicale în blocul operator, inclusiv în unitățile de transfuzie sangvină de la nivelul acestora.  
Suplimentar, inspectorii vor verifica, în toate aceste unități respectarea ordinului MS 1500/2009 privind organizarea și funcționarea secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătății.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră