joi 16 octombrie
EUR 5.0884 USD 4.3642
Abonează-te
Newsweek România

Israelul va scăpa de carantină de duminică, dar zborurile internaţionale rămân suspendate

Data publicării: 05.02.2021 • 13:36 Data actualizării: 05.02.2021 • 13:37
Premierul Benjamin Netanyahu/FOTO: Getty
Premierul Benjamin Netanyahu/FOTO: Getty

Lockdownul în vigoare de aproape o lună în Israel va fi extins până duminică dimineaţă, când măsurile vor începe să fie ridicate gradual, dar zborurile internaţionale rămân suspendate, potrivit dpa.

Măsurile stricte din ţara cu 9 milioane de locuitori au fost introduse în 8 ianuarie şi ar fi expirat vineri dimineaţă.

„Guvernul a acceptat propunerea prim-ministrului şi a ministrului sănătăţii de a relaxa măsurile de izolare începând de duminică, ora 07:00 dimineaţa'' (05:00 GMT), indică un comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu şi al Ministerului Sănătăţii israelian.

Israelienii se vor putea deplasa pe distanţe de peste 1 kilometru de locuinţă şi vor fi autorizate noi servicii, precum saloanele de cosmetică şi frizeriile.

Parcurile naţionale vor putea fi redeschise, însă hotelurile rămân închise, în timp ce restaurantele vor putea vinde doar produse la pachet.

Nu au fost date detalii specifice privind redeschiderea şcolilor şi a grădiniţelor.

Zborurile internaţionale sunt în continuare suspendate, iar aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv rămâne închis pentru moment. De asemenea, rămân închise şi frontierele terestre ale Israelului.

Israelul desfăşoară din decembrie o amplă campanie de vaccinare contra COVID-19, peste 3,3 milioane de persoane primind deja prima doză de vaccin. În pofida lockdownului strict şi a campaniei de vaccinare în masă, numărul cazurilor de COVID-19 a rămas la un nivel ridicat în Israel.

Conform datelor oficiale, numărul deceselor legate de infecţia cu noul coronavirus a depăşit borna 5.000, după ce la 31 decembrie era de 3.388. Ministerul Sănătăţii israelian a informat vineri dimineaţă că s-au înregistrat 7.168 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră