joi 23 aprilie
EUR 5.0951 USD 4.3357
Abonează-te
Newsweek România

Dr. Daciana Toma critică birocrația din concediile medicale: „gravida trebuie să aducă adeverință lunar”

Data publicării: 23.04.2026 • 08:20
Doctor Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Doctor Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)

Dr. Daciana Toma, medic de familie, a explicat pentru news.ro că în România există măsuri menite să descurajeze, atunci când vine vorba de acordarea concediilor medicale.

Medicul oferă câteva exemple, precum cel al gravidelor care trebuie să aducă lunar la medicul de familie adeverinţă de la angajator sau situaţia unor pacienţi cu anumite boli cardio-vasculare care au nevoie de concediu de boală mai lung şi care găsesc cu greu un cardiolog care să aibă încheiată o convenţie pentru eliberarea concediului.

Medicul mai explică şi situaţia unui pacient cu varicelă, unde medicul de familie este limitat să poată da numai 7 zile de concediu medical, deşi boala durează 10 zile.

Dr. Daciana Toma critică birocrația din concediile medicale: „gravida trebuie să aducă adeverință lunar”

„În acordarea concediilor medicale există foarte multe măsuri care, din punctul meu de vedere, sunt menite de fapt să descurajeze. În cazul gravidei, noi acum cerem adeverinţă lunar, şi există legislaţie de protecţie a gravidei. Ei bine, gravida trebuie să aducă adeverinţă lunar, de la angajator, că ce, că e gravidă, că e angajat.

Pe de altă parte, dacă o mămică are copilul bolnav, ea poate să primească concediu medical doar de la medicul care îngrijeşte copilul, de foarte multe ori mămica nu are acelaşi medic de familie cu copilul. Iată, prima zi nu se acordă.

Citeşte şi: Rogobete, descoperire: medicii pleacă în timpul programului de la stat, să muncească la privat. "Îi concediez"

Pe oncologie este acordat doar de medicul oncolog, absolut în regulă, dar, de exemplu, există situaţia, pe anumite patologii cardio-vasculare cum ar fi de exemplu, post-infarct sau angină pectorală, în care pacientul respectiv poate să primească concediu medical pe cod 13 doar de la medicul cardiolog iar durata concediului poate să fie un an, un an şi jumătate, foarte mult, conform News.ro.

Până aici totul pare în regulă, problema este ce te faci dacă ai nevoie de un astfel de concediu, oare câţi medici cardiologi au convenţie pentru eliberarea concediului?

Nu vă mai spun ce ping-pong facem cu pacienţii atunci când au o problemă ortopedică, pentru că, de cele mai multe ori un pacient cu patologie ortopedică, cu o fractură, sau ce are el are nevoie cel mai probabil de concediu mai multe săptămâni, să nu zic mai multe luni.

Şi începe o nebunie cu biletele de trimitere, cu cine îi dă concediu, ortopedul îi dă o bucată, stai, cine-i mai dă cealaltă bucată, şi ne învârtim în jurul cozii ca şi cum nu am şti că pacientul, pentru fractura x are nevoie să stea o lună încheiată în aparat gipsat sau poate şi mai mult şi nu se poate deplasa.

Nicidecum eliberarea de concedii medicale nu este armonizată cu evoluţia firească a bolilor, nu mai zic când apar complicaţii că nu poţi să te gândeşti şi la asta. Dar atunci când tu ştii că o varicelă ţine cel puţin 10 zile, că nu prea are el cum să facă cruste mai repede, de ce eu pot să-i dau numai 7 zile? Bun, să-l verific, cum îi ies bubele sau cum să-l verific”, a explicat Dr. Daciana Toma.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră