Pandemia de Covid-19 a fost închisă însă acum ies la iveală informații cutremurătoare. Două doctorițe de la spitalul CF2 din București au fost trimise în judecată pentru fapte comise în anul 2021.
O pacientă cu simptome de infecție cu coronavirus a fost internată în această unitate medicală deși era unitate non-COVID.
Doctorițe de la Spitalul CF2, acuzații grave din pandemia de Covid-19. O pacientă a murit
Acesta sunt acuzate de fals intelectual după ce, în martie 2021, în contextul pandemiei de COVID şi al restricţiilor privind internările pacienţilor cu simptome specifice acestei boli, ar fi falsificat diagnosticul unei femei care avea simptomele infecţiei, pentru a o interna în Spitalul Clinic CF2, care era unitate non-COVID.
Citește și: Ce este Boala X, de 20 de ori mai mortală decât Covid? Avertismentul OMS despre o pandemie nouă
Ulterior, femeia a murit într-un spital destinat tratării pacienţilor diagnosticaţi cu infecia provocată de virusul SARS-CoV-2.
”Inculpatele au asigurat serviciul de gardă în Spitalul Clinic CF2 din Bucureşti care, la data relevantă pentru cauza penală, nu era spital cu specific COVID, fiind interzisă internarea pacienţilor cu simptomatologie COVID în cadrul acestui spital.
În baza probatoriului administrat, s-a reţinut că în data de 28.03.2021, în calitate de medici în specialitatea obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Clinic CF2 Bucureşti, cunoscând problemele respiratorii ale pacientei prezentate la camera de gardă, dar şi faptul că
nu a fost efectuat triajul epidemiologic obligatoriu cu ocazia internării acesteia, au consemnat în foaia de observaţie, sub parafă şi semnătură, diagnosticul fictiv de «metroragii în climax», omiţând cu intenţie consemnarea simptomatologiei specifice infecţiei SARS-CoV 2”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unitate care a realizat urmărirea penală în acest dosar.
Faptele de care sunt acuzate cele două au fost comise în condiţiile în care legislaţia în vigoare la acel moment prevedea efectuarea triajului clinic şi epidemiologic al pacienţilor în spaţii special amenajate în afara unităţilor medicale sau în interiorul acestora, triaj urmat de un circuit clar stabilit, respectiv interzicerea accesului pacienţilor suspecţi de infecţia SARS-CoV-2 în secţiile non-COVID şi îndrumarea acestora către spitalele COVID, stabilite prin ordin de ministru.
Procurorii au stabilit că ”falsificarea înscrisului oficial s-a realizat în scopul internării pacientei în spitalul non COVID CF2 şi, ulterior, de a crea premisa necesară transferului şi internării în secţia ATI a spitalului în care nu ar fi putut fi internat un pacient cu simptomatologie specifică infecţiei SARS-CoV-2”.
Pacienta a ajuns, în cele din urmă, la Spitalul CF1 din Capitală, care era unitate COVID, unde a şi decedat, scrie
news.ro.