Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,93 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
99,91 %
Elena Lasconi 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

De ce mai sunt persoane care se infectează cu COVID după ce s-au vaccinat împotriva bolii

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 25.02.2021 - 23:18
Cum se explică faptul că sunt persoane care se infectează cu COVID după ce s-au vaccinat. Sursa: Inquam Photos - Octav Ganea
Cum se explică faptul că sunt persoane care se infectează cu COVID după ce s-au vaccinat. Sursa: Inquam Photos - Octav Ganea

Ministerul Sănătății a explicat de ce mai sunt persoane care se infectează cu COVID după ce s-au vaccinat. Astfel, organismul începe să producă anticorpi între 7 și 14 zile de la imunizare.

SHARE

Institutul de Sănătate Publică a arătat, într-o analiză privind situația vaccinării anti-COVID până în 21 februarie, că din 803.098 persoane vaccinate împotriva coronavirusului, au fost 3.969 de persoane care s-au reinfectat cu COVID după administrarea primei doze de ser și 446 după rapel. 

Jumătate dintre cazurile înregistrate la persoanele care au primit o singură doză s-au înregistrat într-un interval de 7 zile de la administrare, în perioada în care organismul nu a putut produce un răspuns imun eficient. La persoanele vaccinate cu ambele doze, jumătate din diagnosticele COVID-19 au fost înregistrate în primele 4 zile de la rapel.

Citește și: OFICIAL În România, vaccinul anti-COVID oferă protecție de 99,45%, mai mare decât în Israel

Explicația MS: de ce mai sunt persoane care se infectează cu COVID după ce s-au vaccinat 

„După vaccinare, organismul are nevoie de timp pentru a produce un răspuns imun eficient. Această perioadă este cuprinsă între 7 și 14 zile, în general, inclusiv pentru vaccinurile anti-COVID-19 aprobate în prezent.

Această durată este explicată prin faptul că, pentru a determina un răspuns imun eficient, organismul are nevoie de câteva zile pentru a produce o cantitate suficientă de anticorpi.
Chiar și în aceste condiții, nu toate persoanele vaccinate cu o doză vor dezvolta anticorpi suficienți pentru a oferi protecție, ci va fi nevoie de un rapel, fapt confirmat de testele clinice efectuate de producătorii vaccinurilor.

În plus, infecția cu virusul SARS-CoV-2 se poate manifesta între 2 și 14 zile după ce o persoană s-a infectat, aceasta fiind perioada de incubație. Cu alte cuvinte, dacă o persoană a fost deja infectată înainte de administrarea vaccinului și este în timpul perioadei de incubație, atunci va face boala chiar dacă se vaccinează.

Suprapunerea perioadei lungi de incubație cu durata până la care apare un răspuns imun adecvat și protector explică de ce anumite persoane se vor infecta și vor face boala în primele zile după vaccinare, după prima doză sau după rapel”, arată MS, în răspunsul publicat pe Facebook. 

De ce este necesar să purtăm masca și dacă ne-am vaccinat 

Ministerul Sănătății mai atrage atenția că nici unul dintre vaccinurile aprobate până în prezent nu oferă o protecție de 100% în ceea ce privește infectarea, deci vor exista cazuri de COVID-19 și la persoanele vaccinate, însă mult mai puține decât în populația nevaccinată.

În aceste condiții, până când nu vor fi vaccinate suficiente persoane, iar răspândirea virusului în comunitate nu va fi semnificativ redusă, măsurile de protecție (mască, distanțare, spălatul pe mâini) vor fi în continuare necesare inclusiv pentru persoanele vaccinate, pentru reducerea suplimentară a riscului de infecție.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te