duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Celebrul medic american Anthony Fauci: Putem face oricâte grafice vrem, dar ceva nu merge

Data publicării: 26.06.2020 • 18:16 Data actualizării: 26.06.2020 • 18:20

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert responsabil cu bolile infecţioase în Statele Unite a declarat, într-un interviu acordat Washington Post, că trebuie schimbată abordarea pandemiei COVID-19, care ia amploare în SUA.

'' Putem să facem oricâte grafice vrem, dar ceva nu merge'', admite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

''Trebuie să depistăm persoanele infectate care penetrează populația. Singura modalitate prin care putem reuşi acest lucru este testarea pe scară largă'', consideră Anthony Fauci. O idee pe care el o sugerează este depistarea de grup, adică testarea unui eşantion de persoane dintr-un grup, ceea ce ar economisi resursele irosite prin testarea grupurilor fără persoane contaminate, iar în caz de rezultat pozitiv toţi membrii grupului sunt testaţi.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.

Conform estimărilor sale între 5% şi 8% din populaţia Statelor Unite a fost infectată cu noul coronavirus în perioada scursă de la începutul pandemiei, astfel că cea mai mare parte a populaţiei este în continuare susceptibilă să contracteze virusul.

De asemenea, în numeroase state care alcătuiesc SUA relaxarea măsurilor de izolare nu este însoţită de respectarea măsurilor preventive de către populaţie. De pildă, purtarea măştii este rară în statele din sudul şi vestul SUA, dar tot mai multe dintre acestea intenţionează să instituie purtarea obligatorie a măştii în încercarea de a frâna răspândirea virusului.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră