marți 14 octombrie
EUR 5.0903 USD 4.3905
Abonează-te
Newsweek România

Cadre medicale din Danemarca au ajuns în România pentru a-i ajuta pe medicii de la Matei Balș

Data publicării: 28.10.2021 • 10:12 Data actualizării: 28.10.2021 • 10:12
Cadrele medicale au fost așteptate de Raed Arafat. FOTO: Captură video
Cadrele medicale au fost așteptate de Raed Arafat. FOTO: Captură video

Echipa medicală din Danemarca va sta 11 zile în România, după care vor veni alte cadre medicale.

O echipă de medici și asistenți din Danemarca a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în România. Specialiștii danezi vor lucra la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, potrivit digi24.ro.

Prima echipă medicală de sprijin sub coordonarea Mecanismului European de Protecție Civilă și a Agenției Daneze pentru Managementul Situațiilor de Urgență (DEMA) a ajuns în România.

Danemarca a trimis doi medici și cinci asistenti specializați în Terapie intensivă, însoțiți de ofiteri din cadrul DEMA, iar joi vor sosi în țară încă un medic și un asistent.

CITEȘTE ȘI: Persoanele nevaccinate din Germania nu vor mai avea dreptul la compensații

La 11 zile se va face schimbul cu o nouă echipă, astfel încât prezența specialiștilor din Danemarca va continua timp de trei săptămâni.

Echipa va lucra în cadrul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, permițând astfel creșterea capacității din cadrul secției de Terapie intensivă, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat.

Nu este primul ajutor medical venit din partea Danemarcei.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Un Airbus al companiei Tarom, cu un motor în flăcări pe Otopeni. Decolase spre Hurghada

În 16 octombrie, 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor Covid, au fost oferite de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Ele au ajuns la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

"Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie - concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi", a declarat atunci Raed Arafat.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră