Cabinetul medical din Capitală, unde o femeie a decedat după o intervenţie estetică, a fost închis
Cabinetul privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală şi ulterior a decedat, după o intervenţie estetică, a fost închis, anunţă vineri Ministerul Sănătăţii.
''Deşi, iniţial, verificările au fost întârziate de faptul că unitatea a fost găsită închisă, în urma demersurilor, inspectorii sanitari au reuşit să efectueze controlul, conform atribuţiilor legale'', a precizat MS, într-un comunicat.
Pentru neregulile grave constatate, inspectorii sanitari au decis închiderea cabinetului medical, ridicarea Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare şi aplicarea mai multor amenzi în cumul de 70.000 de lei, conform HG 857/2011, pentru: deficienţe majore în procesul de sterilizare a instrumentarului medical; nerespectarea dotărilor obligatorii şi a circuitelor funcţionale; încălcarea normelor de igienă şi a protocoalelor de dezinfecţie, arată sursa citată.
Cabinetul medical din Capitală, unde o femeie a decedat după o intervenţie estetică, a fost închis
Pe 29 aprilie, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat în cazul pacientei care a intrat în comă cerebrală după o procedură estetică de tip "mini lifting facial", realizată într-o clinică din Capitală şi care ulterior a decedat. CMMB a iniţiat cercetarea disciplinară a medicului implicat în intervenţie.
Citește și Câți elevi au ochii albaștri? Aproape 40% din părinți nu au putut afla răspunsuri la probleme