Deputatul Daniel Suciu (PSD) a publicat, sâmbătă, imagini suprinse de camerele de supraveghere dintr-un restaurant, în care se vede cum primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, se îndreaptă către masa unde stă alături de o altă persoană, vociferează şi gesticulează, iar la un moment dat împinge un scaun.
„Nu permit nimănui să mă ameninţe şi să mă înjure ca la uşa cortului doar pentru că nu-şi poate controla nervii”, a scris deputatul pe Facebook.
Primarul Ogâgău recunoaşte că a avut un ton „poate nu tocmai ortodox”.
La un moment dat, Ogâgău împinge un scaun care, lovind masa, face ca mai multe pahare să se răstoarne şi să se verse. Ogâgău se îndepărtează, dar se vede că disputa a continuat câteva minute.
„Nu permit nimănui să mă ameninţe şi să mă înjure ca la uşa cortului doar pentru că nu-şi poate controla nervii.
Mai ales într-un local public şi de faţă cu doamne. Dar lipsa controlului deja e o obişnuinţă şi nici nu e treaba mea să îl domolesc, că mă gândesc că are şi altele mai grave la activ.
Că aşa se întâmplă când îşi bagă necuratul coada, după incidentul de ieri după masă, azi pe la 11 ne-am întâlnit iar întâmplător, cu acelaşi repertoriu de cuvinte frumoase, doar că decibeli mai puţini. Mă gândesc că domnul secretar general PNL Robert Sighiartău şi domnul profesor universitar Dorin Dobra, comesenii de azi, printre alţii, l-au chemat să îi povestească despre preceptele biblice şi că nu e frumos să facă circ în public.
Ca-ntre prieteni, că doar nu mai sunt colegi de partid, cel puţin de ochii lumii”, a scris Daniel Suciu pe Facebook, alături de imagini”, a scris deputatul Daniel Suciu.