VIDEO Mircea Hava a pierdut șefia PNL Alba. A câștigat detașat Ion Dumitrel, susținut de Florin Cîțu

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 07.08.2021 - 09:48
Mircea Hava și Ion Dumitrel. / Foto: adevarul.ro
Mircea Hava și Ion Dumitrel. / Foto: adevarul.ro

Noul lider al liberalilor din Alba este preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ion Dumitrel, care a câştigat detaşat alegerile interne, învingându-l pe europarlamentarul Mircea Hava la o diferenţă de peste 100 de voturi.

SHARE

După o şedinţă care a debutat vineri seara, la ora 18,00, rezultatul a fost anunţat sâmbătă, la ora 1,00, atunci când în sală se mai aflau doar câţiva delegaţi.

Din 416 voturi valabil exprimate, 4 fiind anulate, Ion Dumitrel a avut 260 de voturi, iar Mircea Hava, 152.

Citește și: Liviu Dragnea a stat prost la „psihiatrie” în închisoare. Avocat: Se pricepe la mecanică

Prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat

În premieră, la şefia PNL Alba au fost doi candidaţi. A fost pentru prima dată când Mircea Hava a avut contracandidat, în persoana celui cu care a făcut tandem în ultimii ani, ca preşedinte, respectiv prim-vicepreşedinte.

Europarlamentarul Mircea Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de şase mandate, iar preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deţine această funcţie de un deceniu şi jumătate.

Prezent la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Alba, premierul Florin Cîţu a afirmat că preferatul său este "un om care a muncit, un om care munceşte foarte mult, care cunoaşte foarte bine judeţul, cunoaşte oamenii foarte bine, e un om care a luat la pas tot judeţul şi este un om dintre ei". El a adăugat că este nevoie de un lider care să fie "aici, tot timpul".

Citește și: Cum mulțumea Eduard Novak Ungariei și vorbea despre crucea maghiarilor din Ținutul Secuiesc

În altă ordine de idei, Florin Cîţu le-a transmis celor prezenţi că lucrurile "merg bine la guvernare" şi că rezultatele sunt "mult mai bune decât se aştepta oricine, în ceea ce priveşte investiţiile, creşterea economică, veniturile românilor".

Cîţu a susţinut, totodată, că această competiţie internă din PNL, "normală pentru un partid, nu va afecta niciun fel guvernarea".

"Singurul mesaj pe care pot să îl dau din 'Capitala Unirii': uniţi suntem acum şi uniţi o să fim şi după 25 septembrie. Doar împreună o să modernizăm România", a afirmat el.

La Alba Iulia a fost prezent şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a apreciat competiţia ca fiind una "foarte interesantă, cu multă adrenalină şi cu candidaţi puternici".

În discursul său, susţinut înainte de a începe votarea, Orban le-a transmis liberalilor din Alba că are încredere că vor alege fără să ţină cont de "iluzii care pot fi vânturate" şi de presiuni.

"Am încredere că veţi alege cu mare atenţie (...), cu responsabilitate, cu discernământ, fără să ţineţi cont de cântecele de sirenă care sunt lansate de cei care vor să vă îndrepte spre stânci, fără să ţineţi cont de iluzii care pot fi vânturate, fără să ţineţi cont de presiunile care, din păcate... Şi asta se întâmplă, să nu ne facem că nu se întâmplă. Când partidul este la guvernare, mulţi consideră că dacă deţin putere administrativă ca urmare a susţinerii politice din partea PNL pot să îşi permită să-şi intimideze colegii sau să îi determine să acţioneze altfel decât cum îşi doresc", a declarat Ludovic Orban.

El a spus că a lucrat "extraordinar de bine" cu Mircea Hava, pe care îl consideră un "bărbat politic", şi că are o relaţie "la fel de bună" şi cu Ion Dumitrel, "un om muncitor".

"Am o preferinţă. Preferinţa izvorăşte din firea mea. Mie întotdeauna mi-au plăcut bărbaţii, întotdeauna mi-au plăcut luptătorii, întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au anvergură politică, oamenii care au curajul să îşi asume riscul să spună lucruri incomode chiar şi atunci când au de pierdut în plan personal. Întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au forţă, oamenii care au putere de penetrare şi oamenii care au curajul să spună nu atunci când trebuie să spună nu şi să spună da atunci când trebuie să spună da", a afirmat Ludovic Orban.

În ceea ce priveşte competiţia de la nivel naţional, Orban a spus că are încredere în membrii liberali.

"Dumneavoastră ştiţi să judecaţi şi am încredere în dumneavoastră. De la începutul campaniei am aflat (...) ba că m-am comportat ca un mascul alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea, ba că am pierdut alegerile. Noi nu am pierdut alegerile, noi am dus PNL la guvernare pe poziţia de principal partid de guvernământ. Eu vă spun că este rău să vorbeşti toată ziua despre faptul că PNL a pierdut alegerile ca să dai o justificare de ce trebuie preşedintele PNL să nu mai fie preşedinte. Noi nu facem altceva, prin această afirmaţie repetată public de susţinători ai domnului Cîţu, decât să repetăm ceea ce spune PSD. Să spui că PNL nu este cel mai puternic partid din România este iarăşi o mare greşeală. Noi suntem în momentul de faţă, principalul partid de guvernământ, partidul care deţine trei din cele patru funcţii importante în stat. Asta este realitatea politică a PNL", a subliniat Orban.

La Alba Iulia au mai fost prezenţi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, europarlamentarii Rareş Bogdan, Gheorghe Falcă, Vlad Nistor, fostul ministru Violeta Alexandru, preşedintele CJ Braşov, Adrian Veştea.

La Congresul PNL din septembrie, liberalii din Alba vor avea una dintre cele mai numeroase delegaţii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te