Câteva exemple: Liviu Mihaiu este un "porcovan", Iohannis - "boul boilor", Oprișan - "limbric". Există și lăudați: Codrin Ștefănescu - "ăsta chiar e bărbat!" sau Liviu Dragnea - "un erou". Concluzia: "cancerul lumii moderne este presa".
Vedea ALDE la 15%
Deziluzie cruntă pentru Constantinescu. Cu câteva zile înainte de scrutin, prevestea că PSD va primi 38% din sufragii, PNL 21%, ALDE 15%, USR-PLUS 9% și își bătea joc de sondajul IMAS în care PNL avea 28,5%%, PSD 21,1%, iar USR 19,6%.
Inițial, în timpul votului, s-a autoiluzionat în privința prezenței ridicate - "Pare-se că Wiermer a reușit să-i stârnească pe români. Nu cu referendumul oligoid, ci cu aroganța sa solemnă, dar hilară, cu sfidarea populației și a bunului simț, dar mai ales cu nepatriotismul. Cetățenii ies la vot în proporție mai mare decât la alegerile precedente ca să-i arate obraznicului a cui e țara asta.", pentru ca, după momentul anunțării rezultatelor, respectiv reținerea lui Dragnea, să pornească o tornadă de acuze și insulte, de furia sa nescăpând nici colegi de partid sau chiar șeful:
"În privința scorului ALDE, aș avea două timide recomandări:
1. poate că data viitoare facem și noi un pic de campanie;
2. poate că data viitoare scoatem și noi niște vorbitori, alții decât Gerea, Chițoiu ori Barbu."
"Calin Popescu Tariceanu zâmbește: «Funcția de președinte al Camerei s-a vacantat... » Cum e posibil așa ceva?"
"Epoca zeghei și a cătușelor abia începe"
Au urmat lamentările și meditațiile: "Acum, că l-au făcut pe Dragnea martir, jocul abia începe. Dar n-aș vrea să se termine până ce cretinii ignoranți nu-și vor da seama în ce au băgat țara.", "Epoca zeghei și a cătușelor abia începe. Vă urez succes celor cu funcții de conducere!", "Peste tot în jur e numai trădare, iar tu știi mai bine decât oricine asta. Pentru ce să pierd vremea vorbind când nimeni nu ascultă?", apoi furia a crescut - "Am o grămadă de prieteni foarte inteligenți, dar incredibil de idioți. Pe ei îi învinuiesc de coșmarul în care va intra țara lor și a noastră.", "Da, asta e durerea. Că am pierdut timp explicând idioților.", "Eu nu știu ce e aia teamă. Mă veți vedea și mai agresiv, dar mult mai puțin săritor.", "(...) este o iluzie să mai vrei să faci politică în țara asta; ultimele fărâme de suveranitate se vor disipa în următorul an.", "Nu mai există omenie - asta e cel mai grav.", "În momentul ăsta, PSD-ul a devenit mai toxic pentru statul național român chiar și decât celelalte două partide de securici care au câștigat alegerile europarlamentare."
"Porcii grohăie printre zăbrele"
Au urmat listele: "Acum doar îi notez pe cei care fac glume pe seama suferinței altora și pe cei complet ignoranți, care nu pricep nimic din ceea ce se întâmplă." și "execuții" ale celor aflați în lista de prieteni și care l-au dezamăgit prin faptul că au făcut mișto de un om om – Liviu Dragnea – aflat la ananghie.
În acest sens, a inaugurat rubrica "Una pe zi", cu primul epidod: "Unul dintre cei cu care am fost om este Florin Constantin de la Divertis. Acum mă ia la mișto. Viața e frumoasă.".
Episodul 2: "Continuăm prezentarea umoriștilor momentului, trecând de la subcategoria «naivi cu IQ ridicat» (ieri) la «porcovani cu IQ mediocru» - astăzi, domnul Liviu Mihaiu."
Episodul trei, un prieten apropiat: "Continuăm prezentarea umoriștilor momentului - astăzi, Constantin Cucu (foto jos - n.r.), medic. Când cineva are un necaz major, sufletele candide ca acesta, mai ales dacă sunt intelectuali, se gândesc la fericirea apropiaților celui în cauză. Și fac glume frumoase, să râdem cu toții în hohote.
Știu că asta e lumea în care trăim, în care porcii grohăie printre zăbrele nevăzându-le, știu că e la modă acum să te piși pe cei căzuți, ca să nu-i ardă soarele, bucurându-te că ție încă nu ți-a venit rândul la abator, știu că ăștia nu sunt născuți bolnavi, ci sunt victimele inculturii, dar cu astfel de cretini eu nu mai vreau să am de-a face. Niciodată."
A făcut ce le reproșează altora
"Să te bucuri că un ins intră la pușcărie și să faci glume pe tema asta denotă o calitate umană de ultimă speță." - acesta este laitmotivul lui Constantinescu în contexul încarcerării lui Dragnea. A tot repetat că nu este omenește să dai în cei căzuți și că, dacă el ar fi făcut așa ceva, tatăl său "l-ar fi călcat în picioare". Doctorul din Iași are memoria cam scurtă: în urmă cu câțiva ani, a făcut mișto de greutatea fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, aflat într-o situație similară:
Ștefănescu: rău, dar bun
Tot cu prilejul acestor alegeri, l-a reevaluat pe Codrin Ștefănescu:
dar și pe Liviu Dragnea, proaspăt deținut:
"ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ A DUS LA DISPARIȚIA EROILOR
L-am antipatizat întotdeauna, mă călca pe nervi, l-am criticat aproape în toate circumstanțele. Dar, dacă luăm în considerare uriașa desfășurare de forțe împotriva unui singur om pe care abia au putut să-l distrugă, unul care-și apăra țara, Liviu Dragnea este un erou. Ultimul.
Dacă ne mai uităm și la cloaca de trădători din spatele lui, ceea ce a reușit să facă - puțin față de așteptările noastre - pare ireal.
Numai că țara nu are nevoie de eroi doborâți, ci de eroi victorioși. Și așa ceva nu va mai exista, orice erou va fi deja mort.
"Influensăr" de Bahlui
Despre Răzvan Constantinescu, Newsweek România a scris în ultimele săptămâni că l-a înjurat pe președintele PNL, Ludovic Orban și l-a jignit în mod repetat pe președintele României, Klaus Iohannis. Foarte activ și agresiv pe contul său de Facebook, ieșeanul se erijează într-o persoană care "explică" detaliat celorlalți dedesubturile vieții politice din România, îmbrățișând mai toate teoriile conspirației (SRI controlează partidele, focul de la Clubul Colectiv din 2015 a fost pus premeditat etc).
Preluările și distribuirile l-au adus în atenția unor televiziuni, politicieni și personaje care gândesc la fel ca el: primește like-uri sau comentarii de la Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, Varujan Vosganian, Mirel Curea, Iulian Capsali, Renate Weber, Daniel Dragomir sau Liviu Mihaiu și a fost invitat de câteva ori la Antena 3. Dacă se supără, însă, nu ezită să dea câte o smetie, așa cum au pățit recent Mihaiu și Dragomir, ultimul fiind taxat pentru că "a lăsat-o cam moale" în perioada recentă în lupta cu Statul Paralel.
Citește și: Numărul 2 în ALDE Iași, atac grosolan la Iohannis