Fiu de profesori, Alexandru Simionescu a intrat în politică la 18 ani, pentru că și-a propus să schimbe condițiile pentru persoanele cu dizabilități. Mai întâi la nivel local.
Până să ajungă aici, a avut de întâmpinat obstacolele care au venit o dată cu boala. Și mai ales, obstacolele venite dintr-o societate care este mai degrabă ostilă cu cei care au nevoie de sprijin.
„Un vis îndeplinit a fost acela de a termina o școala generală, un liceu și facultatea, deoarece așa am putut să îmi demonstrez mie însumi, că pot să mă ridic la un nivel intelectual similar cu al oamenilor sănătoși.
Chiar dacă uneori am văzut anumite priviri ciudate din partea anumitor oameni sănătoși, am mers înainte gândindu-mă că si prin intermedul luptei mele si a altor persoane cu dizabilități asemeni mie, mentalitatea legată de persoanele cu dizabilități se va schimba profund la nivelul mentalului colectiv”, a povestit Alexandru Simionescu pentru Newsweek România.
Tânărul politician, candidat din partea PNL pentru funcția de consilier județean la Gorj, consideră că persoanele cu dizabilități nu pot să mai trăiască într-o societate care îi stigmatizează, abandonate de stat și nevoite să supraviețuiască din niște venituri mici. Iar schimbarea situației dificile trebuie să înceapă de la mentalitatea societății.
„Am amânat intrarea în avocatură, deoarece examenul psihologic obligatoriu pentru orice candidat ar fi necesitat, în cazul meu, mai multe drumuri în spital, în vreme de pandemie.
Acest lucru se întâmplă din cauza diagnosticului meu care implică, în mod normal, și anumite sechele neurologice, dar în cazul meu nu este acoperit de realitate, deoarece nu sunt afectat din punct de vedere neurologic.
Faptul ca am fost integrat în mediul școlar normal si printre persoane sănătoase demonstrează că afecțiunea neurologică prezentă în certificatul de handicap nu are acoperire în realitate.
Acest lucru demonstrează că societatea românească trebuie să integreze fiecare persoană cu dizabilități, în funcție de particularitățile fiecărui caz, și să nu se mai judece toate cazurile după un anumit tipar”, a arătat Alexandru Simionescu.
El consideră această amânare a examenului de intrare în avocatură reprezintă doar un obstacol în plus, din care a învățat ceva.
„Am ales să candidez la funcția de consilier județean, pentru că am convingerea fermă că politica reprezintă singura șansă reală de a aduce schimbări substanțiale în societate”.
Lipsa rampelor, încă o problemă
Stigmatizarea persoanelor cu dizabilități de către societatea românească se produce din cauza izolării sociale, spune Alexandru Simionescu.
„Eu cred că situaţia persoanelor cu dizabilităţi din România este foarte grea, pentru că nu există condiții potrivite ca acestea să se poată deplasa. De exemplu, lipsa rampelor la o farmacie, la un magazin, dar ce sa mai vorbim de autobuze? Iar bordurile sunt făcute la 20-30 de cm, nu poate nici însoțitorul să coboare o astfel de bordură, că este prea înaltă”, a precizat candidatul PNL pentru Consiliul Județean Gorj.
De asemenea, o altă mare problemă este integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap.
„De obicei, există foarte mulţi angajatori care preferă să dea banii către stat şi să nu angajeze persoane cu probleme de sănătate ca să nu amenajeze accesibilităţi pentru acestea.
Legea obligă unităţile economice şi instituţiile publice, care au mai mult de 50 de salariaţi, să angajeze patru la sută persoane cu handicap, în caz contrar fiind nevoite să plătească salariile acelor angajaţi pe care ar fi trebuit să-i aibă la stat”, a fost unul dintre obstacolele identificate.
Alexandru Simionescu crede că totul pleacă de la educație, căci societatea românească nu a fost educată să includă și persoanele cu dizabilități în rândul oamenilor normali.
„Dincolo de orice proiect concret, palpabil, este imperios necesară o schimbare profundă de mentalitate a societății în ceea ce privește persoanele cu dizabilitâți. Dincolo de sentimentul firesc de compasiune, trebuie să existe o implicare coordonată atât a societății civile, cât și a politicului, pentru ca viața persoanelor cu dizabilități să fie mai ușoară aici.
Proiectul meu politic se axează pe transformarea administrației județene într-un model de bune practici pentru asigurarea accesului nemijlocit și neîngrădit al persoanelor cu dizabilități la educație, sănătate, la participare activă în viața comunității și pe piața muncii. Pentru aceasta voi contribui activ la promovarea politicilor publice, strategiilor și programelor locale care vor asigura creșterea calității vieții tuturor gorjenilor”, afirmă tânărul.
Centre de respiro
Concret, Alexandru Simionescu are în vedere înfiinţarea unor centre de respiro pe raza judeţului Gorj, unde, în prezent, nu există o unitate de acest fel.
„În centrele de tip respiro, persoanele cu dizabilităţi pot avea parte de o îngrijire adecvată, atât din puinct de vedere medical, cât şi din punct de vedere al relaţiilor interumane.
Unităţile de acest fel reprezintă pentru aparţinătorii persoanelor cu dizabilităţi o soluţie optimă în momentul în care, pentru un anumit timp, nu pot avea grijă de persoanele respective, având în vedere faptul că sunt alături de acestea 24 de ore din 24.
De asememea, voi insista foarte mult ca mediul exterior din judeţul Gorj să poate asigura o deplasare optimă a fiecărei persoane cu dizabilităţi. În principal, în momentul de faţă, persoanele se ocupă cu o foarte mare problemă în ce priveşte accesibilizarea.
Nu pot ajunge la foarte multe instituţii publice, în spitale nu au toalete adaptate nevoilor lor, iar în multe magazine şi chiar farmacii nu se poate intra deoarece rampele amenajate sunt foarte abrupte sau inexistente”, a precizat Alexandru Simionescu, pentru Newsweek România.