PSD a votat pentru participarea la guvernare și sprijinirea Cabinetului Veștea. Ce posturi vor ocupa?
PSD a decis, duminică, în şedinţa Consiliului Politic Naţional să susţină în Parlament învestirea Guvernului condus de Adrian Veştea şi să participe la guvernare, potrivit unor surse politice, citate de Agerpres.
UPDATE: PSD anunţă, duminică seară, că s-a decis în unanimitate în şedinţa Consiliului Politic Naţional ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorităţi parlamentare care să susţină un nou Guvern. Social-democraţii au anunţat şi care sunt numele miniştrilor PSD în viitorul Executiv, conform News.ro
”Consiliul Politic Naţional a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorităţi parlamentare care să susţină un nou Guvern. România are nevoie urgentă de un guvern funcţional pentru a opri austeritatea oarbă şi pentru a elimina actualul blocaj politic”, a transmis, duminică seară, PSD, într-n comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, decizia PSD ”vine după o analiză amănunţită şi după ajustarea corespunzătoare a programului de guvernare”.
”Noul Executiv are datoria să ia măsuri pentru reluarea creşterii economice şi pentru protejarea populaţiei vulnerabile. Principalele ţinte sunt reducerea inflaţiei, finanţarea investiţiilor strategice naţionale şi a celor vitale pentru comunităţi. Toate aceste demersuri trebuie să se încadreze în rigorile respectării marilor echilibre financiar-bugetare”, a mai transmis formaţiunea.
PSD anunţă şi posturile pe care le vor ocupa în Guvernul Veştea membrii săi:
• viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne – Marian Neacşu
• ministrul Justiţiei – Radu Marinescu
• ministrul Agriculturii – Florin Barbu
• ministrul Energiei – Bogdan Ivan
• ministrul Sănătăţii – Alexandru Rogobete
• ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii sociale - Florin Manole
• ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Mihai Ghigiu
• ministrul Culturii – Ionuţ Vulpescu
• secretarul General al Guvernului – Radu Oprea
”PSD avertizează că votul său de învestitură pentru Cabinetul Veştea nu reprezintă un cec în alb. Partidul Social Democrat va monitoriza cu exigenţă fiecare decizie cu impact economic, nu va tolera tergiversări în atragerea fondurilor europene şi nici vreun alt experiment fiscal pe seama contribuabililor români”, a mai transmis formaţiunea.
Anterior, premierul desemnat a anunţat, în postări pe Favebook, că îl propune pe Florin Zaharia la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pe Alexandru Nazare la Ministerul Finanţelor şi pe Luca Niculescu la Ministerul de Externe.
Pentru a susţine viitorul Cabinet, social-democraţii au solicitat să deţină nouă funcţii de miniştri şi funcţia de secretar general al Guvernului.
Social-democraţii au solicitat, de asemenea, ca în programul de guvernare al lui Adrian Veştea să fie cuprinse şi o serie de propuneri ale lor.
Surse politice: PSD a votat pentru participarea la guvernare și sprijinirea Cabinetului Veștea
”• Oprirea austerității, respectiv încetarea creșterii poverii fiscale asupra populației cu venituri mici și medii și a micilor antreprenori. Măsurile de echilibrare fiscal-bugetară trebuie să se centreze în principal pe stimularea investițiilor și dezvoltarea activităților economice, care să genereze mai multe venituri la bugetul de stat.
• Pachetul anti-inflație, respectiv protejarea puterii de cumpărare a categoriilor sociale vulnerabile prin majorarea salariului minim și indexarea pensiilor, sprijinirea mamelor, veteranilor și persoanelor cu dizabilități
• Reducerea abandonului școlar, prin extinderea programului Masă caldă în școli.
• Reforma administrativă reală care să vizeze servicii mai eficiente pentru cetățeni și reducerea cheltuielilor publice prin stimularea comasării administrative a localităților mici.
• Debirocratizare și eficiență administrativă, prin reducerea cu cel puțin 25% a sarcinilor administrative ale cetățenilor și ale firmelor și prin reducerea cu minim 30% a termenelor de autorizare.
• Deblocarea economiei, prin plata datoriilor statului către firme.
• Reluarea stimulării economice în sectoarele strategice. Producem în România, Investim în România: garanții de stat pentru investiții și capital de lucru, subvenționarea dobânzilor în sectoarele strategice, susținerea industriei auto autohtone prin suplimentarea programului Rabla etc.
• Susținerea agriculturii și a fermierilor români, printr-un program de credite cu 80% dobândă subvenționată.”