Șoșoacă, scandal grobian în Parlament la ședința solemnă dedicată prieteniei cu Israel: „Trădătorii”

DE Daniel Toșa | Actualizat: 14.05.2024 - 12:58
Șoșoacă, scandal grobian în Parlament la ședința solemnă dedicată prieteniei cu Israel: „Trădătorii” - Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Șoșoacă, scandal grobian în Parlament la ședința solemnă dedicată prieteniei cu Israel. Senatoarea rusofilă Diana Șoșoacă a provocat un nou scandal uriaș în Parlamentul României în cadrul ședinței solemn dedicată Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel.

SHARE

Senatoarea S.O.S România, Diana Șoșoacă, care nu își mai ascunde simpatiile și laudele la adresa dictaturii lui Vladimir Putin a acuzat Parlamentul de "trădare" în cadrul ședinței solemn dedicată Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, desfășurată marți.

Șoșoacă, scandal grobian în Parlament la ședința solemnă dedicată prieteniei cu Israel: „Trădătorii”

„Cum este posibil ca dumneavoastră, Parlamentul României, să trădaţi poporul român şi interesele ţării noastre? Unde s-a mai văzut? Există cumva principiul de reciprocitate între România şi Israel astfel încât astăzi sau de 1 Decembrie sau în orice altă zi să se arboreze steagul României şi întregul Israel să celebreze România şi poporul român? 

Sau am ajuns sclavi în ţara noastră? Avem obligatorie istoria evreilor, când ei nu au obligatoriu istoria românilor”.

Avem zi naţională a Israelului deşi, atenție, noi am recunoscut Statul Israel în 11 iunie 1948. De ce a trebuit să instituiţi pe 14 mai, când este ziua celor omorâţi în temniţele comuniste? Ruşine Parlamentului României. Trădătorilor!”, a urlat senatoarea rusofilă Diana Ivanovici Şoşoacă, potrivit Știrileprotv.

În replică, președintele interimar al Camerei Deputaților, social-democratul Alfred Simonis, a declarat că "prietenia dintre România și Israel este mai puternică ca niciodată".

"Sunt convins că solidaritatea manifestată în momentele grele va duce această relație la un nivel superior, pe viitor", a adăugat Simonis.

Cine e Diana Șoșoacă și cum a ajuns în Parlamentul României

Diana Șoșoacă, un personaj inexistent din spațiul public până în 2020 și care și-a clădit întreaga carieră politică pe scandaluri pe teme fals naționaliste în care adesea promovează discursuri ale urii, care, la fel ca AUR, sau ca partidul extremist din Ungaria cer anexarea unor terirorii din Ucraina pe model rusesc. 

Senatoarea rusofilă băgată de AUR în Parlamentul României, Diana Șoșoacă a apelat dese ori la apropiații lui Putin pentru a-și promova propaganda anti-NATO pe rețelele de socializare ruse.

Senatoarea Diana Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, se comportă ca un veritabil agent de influență al Rusiei, iar ascensiunea sa pe scena politică din țara noastră este un real pericol la adresa parcursului democratic și chiar un pericol în privința securității naționale.

Simpatizanții Moscovei din România și grupurile din rețelele de socializare în care se propagă rusofilia și scoaterea României din Uniunea Europeană și NATO, și o văd deja pe Șoșoacă în fruntea țării și încearcă prin toate mijloacele să adune mai mulți adepți.

Acum senatoarea rusofilă din România a contactat persoanele asociate cu Vladimir Putin pentru a solicita promovarea mesajelor sale pe platforma VKontakte (echivalentul rusesc al Facebook-ului).

Cel mai recent mesaj al său, care tratează problema Transnistriei și care urmează linia propagandei ruse, a fost publicat de Dmitri Rogozin, fostul șef al Agenției Spațiale Ruse, acum senator în regiunea Zaporojie, anexată ilegal de Rusia în 2022.

Citește și: Cum a intrat Diana Șoșoacă în politică și cine sunt oamenii din spatele ei? Cum o sprijină Rusia?

"Diana Iovanovic-Șoșoaca, senator român, ne-a cerut să publicăm declarația sa în Senatul României la 05.03.2024", a scris Rogozin înainte de a publica mesajul lui Șoșoacă.

Mesajul lui Șoșoacă, intitulat "De va fi nevoie să apăr acest popor de război, mă voi duce și la Moscova, cu toate pericolele și consecințele nefaste pentru mine", își continuă conținutul propagandistic rusofil anti-NATO și anti-european, sugerând că Republica Moldova este împinsă de NATO și de Soroș într-un posibil conflict cu Rusia din cauza Transnistriei.

Citește și: VIDEO Cum e mânată Diana Șoșoacă de Luis Lazarus și susținută de Florin Zamfirescu? E ca un bolovan

Șoșoacă reiterează narativele propagandei ruse, afirmând că Moldova nu este un actor principal în acest conflict, ci este importantă pentru că ar putea atrage România în acesta, iar România, ca stat membru UE și NATO, este considerată o "colonie" datorită bazelor NATO din țară.

Cum arată minciunile și propaganda rusofilă a Dianei Șoșoacă pe rețelele de socializare din Rusia?

„De va fi nevoie să apăr acest popor de război, mă voi duce și la Moscova, cu toate pericolele și consecințele nefaste pentru mine”. 

„Moldova nu contează prin ea însăși în acest conflict, ci prin faptul că poate atrage România în același conflict, care este stat membru UE și NATO. 

Occidentul și SUA vor să ne trimită carne de tun să luptăm în Ucraina””, spune Șoșoacă, spune Șoșoacă, potrivit Digi24.

Citește și: Rusia alimentează sentimentele fals naționaliste prin AUR și SOS. Jocul destabilizării din România

Mesajele Dianei Șoșoacă au și ajuns anterior în spațiul public rusesc. Anul trecut, ea a acordat un interviu unei publicații rusești în care a afirmat europenii și americanii vor să distrugă Rusia și că Ucraina controlează ilegal teritorii, inclusiv unele care aparțin României.

Diana Șoșoacă cere României să anexeze teritorii din Ucraina pe „modelul lui Putin”

Mai mult, Șoșoacă a depus în Parlamentul României un proiect de lege pentru anexarea mai multor teritorii din Ucraina. Astfel, Șoșoacă, la fel ca idolul ei Vladimir Putin cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997.

Citește și: Oficiali ucraineni pentru Newsweek, după revendicările teritoriale ale lui Târziu: „Asta vrea Putin”

Prin denunțarea Tratatului, Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în componența României interbelice, proces ce ar putea fi posibil doar printr-o declarație de război din partea României. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te