Sesiune extraordinară pentru ratificarea protocoalelor de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 07.07.2022 - 22:19
Marcel Ciolacu este președintele Camerei Deputaților/ Foto: News.ro

Parlamentul va parcurge "cu celeritate" procesul de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO pentru Finlanda şi Suedia, urmând să fie convocată o sesiune extraordinară.

SHARE

El a subliniat, la cea de-a 22-a ediţie a formatului Parliamentary Intelligence-Security Forum, care are loc la Palatul Parlamentului, că războiul "ilegal" şi "nejustificat" declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei a schimbat "fundamental" parametri de securitate.

"Evenimentul pe care îl deschidem azi este organizat la puţin timp de la încheierea Summitului NATO de la Madrid unde s-au luat decizii istorice. Mă refer la invitarea Suediei şi Finlandei să adere la alianţă, întărirea capacităţii de apărare a Flancului Estic şi reflectarea pentru prima dată a Mării Negre într-un concept strategic al NATO. Vreau să vă anunţ că Parlamentul României va parcurge cu celeritate tot ce ţine de procesul de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO pentru cele două state nordice. Vom convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pe această temă, pe care o vom anunţa în perioada următoare", a declarat Ciolacu.

Citește și: EXCLUSIV Peste 1.100 de funcționari s-au angajat în administrația publică sub guvernarea PNL-PSD

De asemenea, el a salutat anunţurile făcute de Franţa şi SUA privind creşterea prezenţei militare în România.

"Suntem recunoscători aliaţilor noştri pentru această nouă confirmare a importanţei parteneriatelor strategice pe care le avem cu SUA şi Franţa", a spus Marcel Ciolacu.

El a afirmat că, prin reacţiile avute după declanşarea agresiunii Rusiei, România "a reconfirmat rolul său de aliat de încredere pe Flancul estic al NATO, dar şi statutul de partener strategic al SUA şi de stat membru al UE matur şi responsabil, implicat activ la Marea Neagră".

Citește și: Rușii din IT pleacă masiv din țară. Destinația lor: Georgia, o țară invadată de asemenea de Rusia

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa consolidării sprijinului pentru "partenerii vulnerabili" - Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

"În pofida riscurilor de destabilizare la adresa statului, angajamentul Chişinăului în implementarea reformelor şi combaterea corupţiei reprezintă cheia primirii Republicii Moldova în familia europeană", a adăugat el.

Ciolacu a subliniat, de asemenea, că formatele de cooperare regională pe care le-a propus şi dezvoltat România, precum Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări, "şi-au dovedit eficienţa contribuind la creşterea coeziunii regionale, la un răspuns comun mai ferm în faţa provocărilor şi generând dezvoltare şi creşterea prosperităţii".

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te