Senatul SUA a confirmat-o pe noua ambasadoare a Americii în România. Cine este Kathleen Kavalec

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.12.2022 - 13:45
Kathleen Kavalec a fost propusă de Joe Biden- Foto: Agerpres

Plenul Senatului american a confirmat-o joi pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec, a anunțat într-o postare pe Facebook, ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru.

SHARE

Plenul Senatului american a confirmat-o joi pe viitoarea ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec. Mai urmează un singur pas, formal, jurământul”, anunţă ambasadorul Andrei Muraru.

Kathleen Ann Kavalec, diplomat de carieră care a supravegheat programe majore de asistenţă ale SUA în străinătate şi care în prezent este şeful Misiunii OSCE în Bosnia şi Herţegovina, a fost nominalizată în luna iunie de preşedintele american Joe Biden pentru funcţia de ambasador în România, potrvit News.ro.

Ea face parte din Corpul înalţilor diplomaţi, cu rangul de ministru consilier, iar la momentul nominalizării era şef de misiune la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Bosnia şi Herţegovina, detaşată de la Departamentul de Stat din 2019. Anterior, ea a fost secretar adjunct în Biroul pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

Înainte de asta, Kavalec a fost directorul Oficiului pentru Afaceri Ruseşti şi adjunctul şefului Misiunii SUA UNESCO în Paris. Kavalec a supravegheat programe majore de asistenţă ale SUA în străinătate, în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în Biroul European şi director pentru prevenirea conflictelor în Oficiul de Coordonare pentru Reconstrucţie şi Stabilizare.

Citește și: Șeful armatei ucrainene: Rușii pregătesc 200.000 de soldați. „Fără îndoială, vor ataca iar Kievul”

Alte sarcini îndeplinite de Kavalec în străinătate au inclus funcţia de comisar pentru probleme culturale în Ambasada SUA la Bucureşti, consilier politic la Ambasada SUA din Kiev (Ucraina) şi comisar politic la Ambasada SUA la Moscova (Rusia).

La Washington, ea a lucrat ca ofiţer pentru management legislativ în Biroul pentru Afaceri Legislative şi ca director al Departamentului Economic la Oficiul de Coordonare pentru Asistenţă pentru noile state independente.

Citește și: Iohannis, încrezător că vom intra în Schengen în 2023: „Eu sunt optimist. A fost o discuție bună”

Născută în California, Kavalec a obţinut licenţa în Ştiinţe Politice la University of California din Berkely şi un master în Ştiinţe în serviciul diplomatic la Georgetown University din Washington DC.

Ea a primit numeroase distincţii ale Departamentului de Stat, precum şi Presidential Rank Award. Ea vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă.

Ambasadorii SUA în România în ultimii 32 de ani

- Alan Green (ambasador, 1989-1992), propus de George H. W. Bush.

- John R. Davis Jr. (ambasador, 1992-1994), propus de George H. W. Bush.

- Alfred Moses (ambasador, 1994-1997), propus de Bill Clinton.

- James Rosapepe (ambasador, 1997-2001), propus de Bill Clinton.

- Michael Guest (ambasador, 2001-2004), propus de Bill Clinton.

- Jack Dyer Crouch II (ambasador, 2004-2005), propus de George W. Bush.

- Nicholas Taubman (ambasador, 2005-2009), propus de George W. Bush.

- Mark Gitenstein (ambasador, 3 august 2009 - 14 decembrie 2012), propus de Barack Obama.

- Duane C. Butcher (însărcinat cu afaceri, decembrie 2012)

- Hans G. Klemm (ambasador, 21 septembrie 2015 - decembrie 2019), propus de Barack Obama.

- Adrian Zuckerman (ambasador, 17 decembrie 2019 - 20 ianuarie 2021), propus de Donald Trump.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te