Senatul a adoptat legea care blochează accesul firmelor Chinei comuniste la rețelele 5G

DE Valentin Mirică | Actualizat: 07.06.2021 - 19:06

Senatul a adoptat, luni, proiectul Guvernului privind rețelele 5G. Legea a fost adoptată cu amendamente, unul dintre acestea referindu-se la perioada maximă până la care pot fi utilizate echipamentele și programele unui producător căruia îi este retrasă autorizarea.

SHARE

Astfel, echipamentele și programele care parte din nucleul rețelei pot fi folosite pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la retragerea autorizării, iar restul echipamentelor pot fi folosite cel mult 7 ani. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Potrivit proiectului, furnizorii de comunicații vor putea utiliza în rețelele 5G numai tehnologii, echipamente și programe software de la producători autorizați în prealabil prin decizie a premierului, pe baza avizului CSAT. De asemenea, documentul prevede că România va ține cont de obligațiile față de UE și SUA.

Citește și: Fiul Vioricăi din Clejani, ridicat de poliție și internat la psihiatrie. Și-a amenințat familia

„Avizul (...) se va emite prin raportare la obligaţiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizaţiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi parteneriatelor strategice bilaterale pentru evitarea unor riscuri care pot decurge din:
a) controlul unui guvern străin asupra producătorului în lipsa unui sistem juridic independent;
b) absenţa unei structuri transparente a acţionariatului producătorului;
c) lipsa unui istoric de conduită corporativă etică a producătorului;
d) funcţionarea producătorului într-un sistem juridic care nu impune practici corporative transparente.”, se arată în legea adoptată de Parlament.

Fiecare producător de echipamente și programe software 5G va trebui să facă o solicitare pentru obținerea acestei autorizări, solicitare care va fi depusă la ministerul cu atribuții în domeniul Comunicațiilor.

Operatorii telecom nu vor putea folosi în rețele decât echipamente și soluții ale producătorilor avizați de CSAT, însă echipamente și softuri ale unui producător al cărui aviz CSAT este negativ, pot fi folosite pentru cel mult 7 ani, dacă este vorba de elemente ce țin de rețeaua de acces radio, cum ar fi stațiile de bază și transportul traficului aferent acesteia, potrivit unui amendament adoptat în Senat. Pentru elementele ce sunt incluse în nucleul rețelei, termenul maxim de folosire este de 5 ani.

Proiectul de lege prevede și amenzi cuprinse între 1% și 5% din cifra de afaceri pentru utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software în rețelele 5G puse la dispoziție de producători care nu au obținut autorizarea CSAT.

Citește și: Oficial rus: Rusia nu va renunța la Crimeea, acceptă sancțiunile și nu va cere ridicarea lor

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te