Grupul în acuză pe judecătorul constituțional că nu a aplicat o decizie a Curții și că a refuzat să constate încetarea mandatului colegului său Petre Lăzăroiu.
În plângerea formulată de #Rezistența, semnată de doi membri ai grupului, Adrian Albu și Marian Rădună, și realizată cu sprijinul Asociației „VeDem Just”, Valer Dorneanu este acuzat de abateri disciplinare grave, care ar fi periclitat funcționarea Curții Constituționale a României, prin faptul că permite continuarea activității lui Petre Lăzăroiu, deși perioada legală de nouă ani mandatului de judecător constituțional a fost depășită de Petre Lăzăroi.
Reproducem, integral, plângerea formulată de grupul civic:
„În temeiul art. 65 din legea nr.47/1992, republicată, și în temeiul articolului 63 alin 1) și alin 3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea nr.6 din 7 martie 2012 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.198 din 27 martie 2012, vă supunem prezenta sesizare privind fapte despre care susținem că permit stabilirea săvârșirii, de către domnul judecător Valer Dorneanu, a unor abateri disciplinare și, pe cale de consecință, solicităm Plenului Curții cercetarea și sancționarea disciplinară a acestor abateri.
În fapt:
În data de 5 iunie 2018, Președintele Curții Constituționale a emis următoarele Precizări, publicate pe site-ul oficial al Curții (preluăm doar punctul b) al precizărilor, relevant pentru sesizarea pe care o depunem):
“b) Cu privire la numirea domnului judecător Petre Lăzăroiu. Domnia sa a fost numit de Președintele României (atunci, domnul Traian Băsescu), în temeiul art.142 alin.(3) din Constituție și al art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcție în perioada 16.09.2008 – 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate.
O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte. De altfel, ceea ce este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că, aceștia știau și atunci despre condițiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data și nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea.
Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu”.
Din aceste precizări, subliniem și supunem analizei Plenului Curții Constituționale, în vederea cercetării și sancționării disciplinare, următoarele afirmații ale Președintelui Curții:
- “Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate”
- “O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte”
- Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu”.
În drept:
1. Prin Decizia nr. 136/2018, Curtea Constituțională a stabilit:
“Pentru aceste argumente, dispoziţiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcţie, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deţinut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (2) referitoare la interdicţia înnoirii mandatului şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege". Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituţionale, legiuitorul să eludeze o interdicţie de natură constituţională. Mai mult, acesta are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată” (paragraful 94).
2. Cu privire la tipul de control exercitat de Curtea Constituțională, acesta nu este un simplu control a priori (în cadrul procedurii prealabile de examinare a constituționalității legii înaintea promulgării), ci un control care a fost numit de Curtea însăși “o interferență între controlul a priori și cel a posteriori de constituționalitate, în sensul că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, s-a declarat că fiind neconstituțională o soluție legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare” (Decizia nr. 1257/2009, sublinierea ne aparține).
Acest tip de control a fost exercitat de Curte nu doar prin Decizia nr. 1257/2009, ci și prin Decizia nr. 1640/2009, prin care se întărea și se menținea soluția dintr-o altă decizie anterioară: „În consecință, Curtea reține că Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009 consacră o interferență între controlul a priori și cel a posteriori de constituționalitate, în sensul că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, s-a declarat ca fiind neconstituțională o soluție legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare” (Decizia nr. 1640/2009, sublinierea ne aparține).
Cu privire la justificarea și temeinicia acestui tip de control al Curții, instanța de contencios constituțional l-a numit “o interferență între controlul a priori și cel a posteriori de constituționalitate”, întemeindu-și considerentele Deciziei nr. 414/2010 pe Deciziile 1257/2009 și 1640/2009, anterior citate, și învederând în mod explicit și justificarea constituțională: “O atare soluție este justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână în vigoare acte juridice vădit neconstituționale, Curtea neputând rămâne în pasivitate până când Parlamentul în mod ipotetic ar fi respins ordonanța de urgență în cauză” (Decizia nr. 1640/2009).
Fiind vorba de un control constituțional care combină controlul a priori și a posteriori, Curtea a justificat, suplimentar, în Decizia nr. 1615/2011, și modul în care, în urma unui control prealabil de constituționalitate, își poate extinde controlul și asupra altor dispoziții decât cele cu privire la care a fost sesizată: “În consecință, Curtea constată că este competentă să își extindă controlul de constituționalitate asupra dispozițiilor similare, care cuprind soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională (…)”.
3. Or, în cazul articolului 68 alin 3 din legea 47/1992, Curtea nu a făcut decât să constate că dispozițiile acestuia sunt nu doar similare (precum a fost cazul în Decizia nr. 1615/2011), ci chiar identice (sub raportul consecințelor generate, anume “posibilitatea înnoirii în funcţie, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deţinut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător”) cu cele din cadrul legii supuse controlului a priori de constituționalitate și, pe cale de consecință, a procedat și la examinarea articolului 68 alin 3 din legea 47/1992 (pe calea unei interferențe între controlul a priori și cel a posteriori de constituționalitate) chiar dacă excepția de neconstituționalitate nu a vizat explicit articolul 68 alin 3 din legea 47/1992.
Însă cum articolul 68 alin 3 din legea 47/1992 conține prevederi identice celor din proiectul de lege supus controlului a priori al Curții, aceasta a putut invoca incidența art. 142 alin 2 din Constituție referitor la interdicţia înnoirii mandatului unui judecător constituțional, în temeiul căruia să constate și neconstituționalitatea articolului 68 alin 3 din legea nr. 47/1992:
“Pentru aceste argumente, dispoziţiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcţie, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deţinut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (2) referitoare la interdicţia înnoirii mandatului şi în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege". Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituţionale, legiuitorul să eludeze o interdicţie de natură constituţională. Mai mult, acesta are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată”.
Or, în aceste circumstanțe, precizările Președintelui Curții anterior citate:
“Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate”
constituie nu doar o simplă interpretare personală nepermisă de lege, ci o încălcare, cu vinovăție, a art. 64 alin b) din legea nr. 47/1992 (“Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi… să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale), prin care se încearcă, în nume propriu și fără temei legal, acreditarea ideii că Decizia nr. 136/2018, atât în considerentele cât și în dispozitivul ei, nu ar stabili, de fapt, neconstituționalitatea art. 68 alin 3 din legea nr. 47/1992.
4. Cu privire la constituționalitatea art. 68 alin 3 din legea nr. 47/1992 Curtea Constituțională se exprimase deja, neechivoc, căci aceasta problemă era de competența ei ca instituție, iar nu de competența unui singur judecător, fie el și Președintele Curții.
Atribuțiile legale ale Președintelui Curții Constituționale sunt expres prevăzute în cadrul articolului 9 din legea nr. 47/1992, iar interpretarea deciziilor Curții sau chiar emiterea de verdicte de (ne)constituționalitate ale unor articole de lege (votate de legislativ și încă nepromulgate sau aflate deja în vigoare) nu sunt prevăzute nici expres nici aluziv în articolul 9. Legea nr. 47/1992 prevede însă în mod clar, în capitolul III, intitulat Competența Curții Constituționale, la art. 11, alin a) că este de competența ei, iar nu de competența Președintelui Curții, să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor.
O interpretare contrară ar însemna că Președintele Curții ar putea, prin simple “precizări” emise fără vreun temei constituțional sau legal, să se substituie Curții ca instituție și să exercite singur, fără vreo procedură jurisdicțională, ceea ce Curtea exercită, prin plenul său legal constituit, anume competența verificării constituționalității legilor.
Precizările Președintelui Curții sunt o „poziție publică” (caracterul public al poziției reiese din publicarea precizărilor pe site-ul oficial al Curții în data de 5 iunie 2018) iar caracterul de “consultație” rezidă în aceea că, fiind făcute în spațiul public afirmații cu privire la încetarea mandatului judecătorului Petre Lăzăroiu în urma Deciziei nr. 136/2018 a Curții, domnul judecător Valer Dorneanu și-a permis să difuzeze public (acreditând, cu prestigiul simbolic al funcției sale oficiale) următoarele interpretări juridice făcute în nume propriu, pentru a influența opinia publică, în sensul că:
- articolul 68 alin 3 din legea nr. 47/1992, declarat neconstituțional de către Curte, era încă în vigoare, deși la data precizărilor (5 iunie 2018) Decizia nr. 136/2018 fusese deja publicată în Monitorul Oficial și dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale erau suspendate de drept, pentru o perioadă de 45 de zile (începând cu data de 4 mai 2018), în temeiul art. 147 alin 1 din Constituție: “(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
- efectele Deciziei nr. 136/2018 nu vizează mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu, ci situațiile juridice viitoare. Cităm, din nou: “O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte”.
5. Cu privire la presupusul caracter « neretroactiv » al deciziilor Curţii care a fost invocat de domnul judecător Valer Dorneanu, pentru a susține că mandatul domnului Petre Lăzăroiu era încă valid, nefiind afectat de Decizia nr. 136/2018, însăşi Curtea Constituțională s-a exprimat în Decizia nr. 755/2014 statuând contrariul, în sensul că, dacă situația juridică nu se referă la facta praeterita, atunci deciziile Curții sunt imediat aplicabile:
« Principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). »
În același sens s-a exprimat Curtea și în Decizia nr. 1615/2011:
„Aşa fiind, efectele deciziei de admitere se limitează exclusiv asupra aplicării în timp a dispoziţiei sancţionate, căreia i se refuză ultraactivitatea întemeiată pe principiul «tempus regit actum»” (Decizia 1615/2011).
- A se vedea în acest sens și Decizia nr. 847/2008,
“Într-un atare context, Curtea reține că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor”
- precum și Decizia nr. 587/2017:
« legea nouă se aplică și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia) »,
Deși este adevărat ca Deciziile CCR au efect pentru viitor (art. 147 alin 4 din Constituție), mandatul judecătorului Petre Lazaroiu se constituie ca facta pendentia, fiind o situaţie juridică născută anterior Deciziei nr. 136/2018 (prin Decretul nr. 553/2010) şi încă neconsumată (urmând a se consuma în data de 2 iunie 2019) iar acest motiv Decizia nr. 136/2018 era de deplin aplicabilă.
Or, susținem că ar fi trebuit să fie pe evident, chiar și pentru Președintele Curții Constituționale, că mandatul domnului judecătorul Petre Lăzăroiu, dobândit în temeiul Decretului nr. 553/2010 și încă neepuizat (neconsumat) în data de 4 mai 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al Deciziei nr. 136/2018), constituie o situație facta pendentia care cade sub incidența efectelor deciziei nr. 136/2018.
Pentru exemplificare, o situație de facta praeterita, care se sustrage de sub efectele Deciziei nr. 136/2018, îl constituie mandatul complet de 9 ani de judecător constituțional al domnului Tudorel Toader, dobândit în temeiul art. 68 alin 3 din legea nr. 47/1992, prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 27 din 12 iunie 2007 (după ce, anterior, mai beneficiase de un mandat mai scurt, prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 28 din 3 octombrie 2006) și încheiat deja la data publicării Deciziei nr. 136/2018.
Pe cale de consecință, consecințele Deciziei nr. 136/2018 asupra mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu nu ar fi trebuit declarate (în mod nejustificat) de către Președintele Curții ca “prezumtive dar nerealiste”, ci reale, cu efect imediat.
6. Cu privire la efectele Deciziei nr. 136/2018 asupra mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, acestea ar fi trebuit înțelese și interpretate de Președintele Curții în lumina celor deja statuate de Curte în:
- Decizia nr. 414/2010: „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc »
- Decizia nr. 163/2013: „« Doar constatând neconstituţionalitatea legii sau a unei interpretări a acesteia, actul secundar îşi încetează efectele (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, prin care instanţă constituţională a statuat expressis verbis ca « lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora »).
În prezenta speță, actul subsecvent fiind Decretul nr. 553/2010 de numire ca judecător constituţional (pentru o perioadă de 9 ani) a domnului Petre Lăzăroiu, act emis în temeiul articolul 68 alin 3 din legea 47/1992 (articol declarat neconstituţional) Președintele Curții Constituționale ar fi trebuit să constate că odată cu publicarea Deciziei nr. 136/2018 în data de 4 mai, se încheie și mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu și ar fi trebuit să facă strică aplicare de articolul 9, alin e din legea nr.47/1992
“e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant”
și de art. 67, alin 1 litera a) și alin 2)
Art.67. - (1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de excludere de drept ori de deces;
(2) Constatarea încetării mandatului, potrivit lit.a), se face de preşedintele Curţii Constituţionale, iar în celelalte cazuri, încetarea mandatului se hotărăşte în plen, cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.
Având în vedere că, prin Decizia nr. 136/2018, coroborată cu Deciziile nr. 414/2010 și 163/2013, actul subsecvent (Decretul nr. 553/2010) și-a încetat efectele chiar și fără ca autoritatea emitentă (Președintele României) să îl fi revocat – o interpretare contrară ducând la ipoteza absurdă că Deciziile Curții nu reușesc să suspende sau înceteze de drept (în temeiul art. 147 alin 1 din Constituție) efectele juridice ale articolelor declarate neconstituționale decât dacă alte autorități ale statului binevoiesc să pună în aplicare deciziile Curții – era necesar ca Președintele Curții Constituționale să constate că, începând cu data de 4 mai, a expirat termenul pentru care domnul judecător Petre Lăzăroiu a fost numit.
O interpretare juridică prin care s-ar înțelege că “expirarea termenului pentru care a fost numit” trebuie stabilită doar prin raportare la data înscrisă în decretul nr. 553/2010 (anume data de 2 iunie 2019) este absurd și netemeinică din două motive:
- în primul rând pentru că legea nu distinge între motivele de expirare ale termenului, ceea ce însemnă că termenul poate fi data înscrisă în decretul de numire (când acesta este legal), sau altă dată, dacă, precum în prezenta speță, decretul și-a încetat efectele, în ca o consecință a neconstituționalității unuia dintre temeiurile sale legale (art. 68 alin 3 din legea nr. 47/1992)
- în al doilea rând, deoarece o ipotetică menținere în vigoare a Decretului nr. 553/2010 după data de 4 mai 2018 (și o continuare a mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu până la data de 2 iunie 2019) ar însemna că Decizia nr. 136/2018 poate fi interpretată de Președintele Curții în eludării interdicției instituirii unui mandate mai lung de 9 ani prevăzut pentru orice judecător constitutional, interpretare explicit interzisă de Decizia nr. 136/2018:
“…și nicidecum eludarea interdicţiei prevăzute de art. 142 alin. (2) teza a treia din Constituţia revizuită cu privire la prelungirea sau înnoirea mandatului unui judecător constituţional. O interpretare contrară ar trebui să se sprijine pe norma constituţională, care să prevadă expres posibilitatea prelungirii sau înnoirii mandatului în anumite ipoteze. Or, în condiţiile în care Constituţia nu conţine o astfel de normă, singura interpretare, conformă cu spiritul şi litera sa, este aceea că interdicţia prevăzută de art. 142 alin. (1) teza a treia operează în orice situaţie” (paragraful 93)
Chiar în ipoteza unei interpretări a Deciziei nr. 136/2018 care să se prevaleze de faptul că Parlamentul nu pusese încă în aplicare Decizia Curții nr.136/2018 și nu abrogase încă articolul 68 alin 3 din legea nr.47/1992 (așa cum indicase Curtea în paragraful 94 al Deciziei: “Mai mult, acesta are obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, precum cea care se regăseşte în actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată”), susținem că, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nr. 595 din 12 iulie 2018 Legii nr. 168 din 10 iulie 2018 care, la art. 1 alin 2 prevede: “2. La articolul 68, alineatul (3) se abrogă”, a dispărut definitiv din legislație, atât prin efectul Deciziei nr. 136/2018 cât și prin efectul legii nr.168/2018, temeiul legal care permitea ca Decretul nr. 553/2010 și mandatul judecătorului Petre Lăzăroiu să fie prezumat ca fiind valid.
Dacă, prin absurd, Președintele Curții ar fi putut ignora jurisprudența constantă a Curții (cum de altfel a făcut-o atunci când a scris în acele precizări din 5 iunie 2018 că „Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate”), începînd cu data de 12 iulie 2018 nici măcar această interpretare absurdă nu mai subzistă, întrucât articolul 68 alin 3 nu mai este astăzi in vigoare, fiind abrogat de legiuitor.
Or, abrogarea articolului 68 alin 3 prin legea nr. 168/2018 atrage încetarea efectelor Decretului nr. 553/2010 și, pe cale de consecință, chiar acceptând ipoteza că Decizia nr. 136/2018 nu a produs efecte imedoate asupra Decretului nr. 553/2010, începând cu data de 12 iulie, Președintele Curții Constituționale ar fi trebuit să constate că mandatul domnului judecător Petre Lăzăroiu a expirat.
Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat nici ulterior datei de 4 mai 2018 (data publicării Deciziei nr. 136/2018) nici ulterior datei de 12 iulie 2018 (data publicării legii nr. 168/2018), susținem că domnul judecător Valer Dorneanu a săvârșit o abatere disciplinară gravă, prin aceea că
- a încălcat, cu vinovăție, art. 64 alin b) din legea nr. 47/1992 (“Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi… să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale),
- a încălcat, cu vinovăție, art. 9 litera e) din legea nr. 47/1992 (“e) constată cazurile de încetare a mandatului judecătorilor, prevăzute în prezenta lege, şi sesizează autorităţile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant), omițând să emită ordinul de constatare a încetării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu.
Abaterea gravă poate fi circumscrisă atât pe latura omisivă, cît și pe latura comisivă. Conform art. 61 din Regulamentul Curții, aceasta se definește ca:
Art.61. - (1) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către judecătorii Curţii Constituţionale şi personalul acesteia, prin care au fost încălcate normele legale, regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, hotărârile Plenului Curţii Constituţionale, regulamentul de ordine interioară, contractul individual de muncă, ordinele preşedintelui, dispoziţiile conducătorilor ierarhici sau îndatoririle prevăzute în fişa postului, după caz.
Pe latura comisivă (a acțiunii), susținem că a fost încălcat art. 147 alin 4 din Constituția României, coroborat cu art. 64 alin b) din legea nr. 47/1992, domnul judecător Valer Dorneanu luând poziție publică și dând consultanță într-o problemă juridică care fusese deja soluționată de Curte, iar aceasta poziție publică fiind sinonimă cu acreditarea ideii că Decizia nr. 136/2018 nu este general-obligatorie, exceptându-l pe judecătorul Petre Lăzăroiu.
Pe latura omisivă (a inacțiunii) susținem că a fost încălcat art. 9 litera e) din legea 47/1992 în sensul că Președinte Curții ar fi trebuit să constate încetarea mandatului judecătorului Petre Lăzăroiu (atât în temeiul Deciziei nr. 136/2018, cât și în temeiul legii 168/2018) și ar fi trebuit să sesizeze autoritatea care are competența numirii unui nou judecător constituțional.
Având în vedere rolul acordat Plenului Curții Constituționale de către legea nr. 47/1992 și de către Regulamentul de organizare și funcționare al Curții, avem speranța că Plenul Curții va putea cântări și va putea circumstanția gravitatea abaterii disciplinare, și va putea aplica, dacă verdictul va fi de vinovăție, sancțiunea adecvată gravității abaterii și calității oficiale deținute de persoana care a săvârșit-o.
În speță, pledăm în fața Plenului Curții pentru aplicarea sancțiunii celei mai severe (încetarea mandatului de judecător constituțional), având în vedere faptele săvârșite de Președintele Curții, domnul judecător Valer Dorneanu:
- nerespectarea și neaplicarea unei Decizii a Curții,
- luarea de poziție publică și oferirea de consultanță într-o problemă de competența Curții,
- refuzul de a constata încetarea mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu.”
