vineri 14 noiembrie
EUR 5.0839 USD 4.3783
Abonează-te
Newsweek România

PSD nu va face alianță la locale cu partidul lui Dan Voiculescu

Data publicării: 06.08.2020 • 12:05
Foto: Dan Voiculescu
Foto: Dan Voiculescu

PSD nu face, cel mai probabil, alianță la locale cu partidul lui Dan Voiculescu (PPUSL), iar o decizie ar urma să fie luată în cursul zilei de azi, potrivit unor surse din interiorul partidului, citate de G4media.

Pe de altă parte, PSD nu se va alia nici cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a decis joi dimineața să candideze la primăria Capitalei după ce negocierile cu partidul condus de Marcel Ciolacu au eșuat.

Alianța ar fi picat din cauza opoziției lui Dan Voiculescu. Acesta nu a dorit să împartă eventuale candidaturi cu partidul lui Tăriceanu, însă în cele din urmă și partidul său riscă să rămână în afara alianței cu PSD din cauza opoziției lui Marcel Ciolacu.

PSD a jucat în ultimele două decenii rolul de remorcher politic pentru partidul lui Dan Voiculescu. Acest partid, indiferent cum s-a numit de-a lungul timpului (PUR, PC, PPUSL) nu a contat niciodată electoral în mod real, însă Voiculescu a utilizat influența Antenei 3 drept carte de negociere.

Mai mult, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, nu l-ar dori nici pe Gabriel Oprea în partid, chiar dacă fostul ministru de interne își dorește o fuziune a UNPR cu PSD.

Ar fi, de asemenea, o premieră politică pentru PSD să piardă sprijinul mediatic al Antenei 3 în plină campanie electorală pentru alegerile locale, programate pentru 27 septembrie.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră