duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Propunerile lui Forin Iordache pentru controlul deciziilor ANCOM, contrare legislației UE

Data publicării: 08.09.2020 • 22:01 Data actualizării: 08.09.2020 • 23:05

Senatul, for decizional, a adoptat marți schimbările inițiate de deputatul PSD, Florin Iordache, în conducerea ANCOM, autoritatea care va organiza licitația 5G și care monitorizează piața de peste 3,5 miliarde euro a comunicațiilor.

Deciziile vor fi luate de șapte oameni, dintre care patru pot fi politicieni, care trebuie să aibă o experiență de cinci ani în științe sociale.

USR acuză crearea de sinecuri politice și un atac la independența acestei autorități, dar și o complicitate între PSD și PNL, în condițiile în care fiica președintelui comisiei IT din Senat a fost angajată consilieră a lui Sorin Grindeanu la ANCOM.

Senatul, for decizional, a adoptat marți o propunere legislativă care modifică OUG 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementarea în Comunicaţii (ANCOM), sub pretextul că ar alinia conducerea acestei autorități la modalitatea de funcționare a altor autorități administrative autonome, cu personalitate juridică, aflate sub control parlamentar şi finanţate integral din venituri proprii, respectiv Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Senatoarea USR Silvia Dinică a criticat faptul că prin noul proiect se extinde conducerea ANCOM, de la 3 la 7 membri, "4 dintre aceştia urmând să fie membri de partid", care vor conduce o instituţie până acum independentă, şi a calificat proiectul de lege ca fiind "cu dedicaţie pentru politicienii care nu mai prind un alt mandat".

Executivul European a deschis în anul 2009 o procedură de infringement împotriva României tocmai pentru ingerințele dese ale politicului în activitatea autorității de reglementare în comunicații, instituție care potrivit dreptului comunitar trebuie să fie independentă din punct de vedere politic.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră