Prețul la benzină şi motorină ar putea scădea. Guvernul analizează proiectul

DE Bianca Iosef | Actualizat: 29.09.2022 - 07:47
Pompă de benzină- Foto: PEXELS PHOTOS/Engin Akyurt

Guvernul are pe agenda şedinţei de joi analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă referitoare la susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină.

SHARE

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei se află analiza proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport şi de abrogare a art. XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De asemenea, Executivul discută în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă pentru modificarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică, ce prevede, între altele, că repartitoarele şi contoarele de costuri pentru energia termică instalate după intrarea în vigoare a acestui act normativ se vor moderniza sau se vor înlocui cu dispozitive care pot fi citite de la distanţă până la 1 ianuarie 2027, cu unele excepţii.

Guvernul mai are pe agendă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum şi pentru interpretarea, modificarea şi completarea unor acte normative, pentru prelungirea unor termene, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Actul normativ "prelungeşte măsurile aplicabile în trimestrul II şi III al anului 2022 în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în scopul continuării acţiunilor de limitare a răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 în rândul populaţiei, determinat de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional, pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale spitaliceşti, începând cu trimestrul IV al anului 2022, în corelaţie cu sezonul gripal care începe în luna octombrie, cu un vârf în luna decembrie şi care se încheie, aproximativ, în luna mai", se menţionează în nota de fundamentare.

Un alt proiect de ordonanţă aflat pe ordinea de zi a reuniunii Executivului prevede obligativitatea instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar.

Executivul discută şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport, care prevede măsuri privind colectarea veniturilor la bugetul general consolidat al statului şi de "protejare a bugetului de stat prin împiedicarea efectuării unor operaţiuni cu rea-credinţă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de lege".

Totodată, Guvernul urmează să modifice acte normative în domeniul gestionării deşeurilor şi să aprobare Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac, semnat la Bucureşti, la 29 aprilie 2022.

Aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" S.A., pentru perioada 2022-2030, a Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2022-2027, precum şi organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, se află, de asemenea, pe ordinea de zi.

Un alt proiect de hotărâre care urmează să fie discutat se referă la acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă de 929.100 lei pentru sprijinirea a 218 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate.

Guvernul mai are pe agendă şi actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 13 din Legea nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi alocarea unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2022 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., în insolvenţă, scrie Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te