Presa internațională pune accentul pe impactul economic după demiterea Guvernului Bolojan
Reuters, Bloomberg, The Guardian, Associated Press și alte publicații occidentale au insistat asupra riscului de instabilitate fiscală, al pierderii fondurilor europene și al scăderii monedei naționale după votul de neîncredere din Parlament.
Reuters scrie că executivul pro-european a fost demis cu 281 de voturi și că prăbușirea coaliției „pune în pericol ratingul suveran al României, accesul la fondurile UE și stabilitatea leului”. Agenția notează că piețele financiare au reacționat imediat, iar moneda națională a atins un minim istoric față de euro.
Publicația britanică The Guardian vorbește despre „noi turbulențe politice” și arată că România intră într-o perioadă de incertitudine exact în momentul în care Bruxelles-ul cere continuarea reformelor fiscale și reducerea deficitului bugetar. Jurnaliștii britanici subliniază că actuala criză reaprinde temerile privind ascensiunea extremei drepte, în condițiile în care AUR conduce în sondaje cu aproximativ 37%.
Bloomberg pune accentul pe dificultățile negocierilor pentru formarea unui nou executiv și avertizează că România riscă să își încetinească reformele fiscale într-un moment critic pentru finanțele publice. Publicația economică notează că noul guvern va trebui să convingă investitorii și instituțiile europene că va continua măsurile de reducere a deficitului.
O nouă lovitură pentru stabilitatea politică a României
Associated Press amintește că Ilie Bolojan a ajuns la conducerea Guvernului cu promisiunea de a încheia una dintre cele mai grave crize politice din perioada postcomunistă, însă măsurile de austeritate – creșteri de taxe, înghețări salariale și reduceri de cheltuieli – au provocat tensiuni majore în coaliție. Agenția americană spune că votul reprezintă „o nouă lovitură” pentru stabilitatea politică a României.
Al Jazeera notează că piețele financiare se tem că turbulențele politice ar putea determina România să renunțe la angajamentul privind reducerea deficitului bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană. Publicația arată că investitorii urmăresc cu atenție dacă noul executiv va continua măsurile fiscale nepopulare.
Reuters și alte publicații occidentale subliniază că România riscă să piardă sau să întârzie accesarea a aproximativ 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare dacă reformele asumate nu vor continua.
Le Monde scrie că România „se scufundă din nou în haos politic” după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan de către PSD și AUR. Publicația franceză insistă asupra faptului că alianța dintre social-democrați și extrema dreaptă a produs îngrijorare atât la Bruxelles, cât și în societatea românească.
Jurnaliștii francezi notează că moțiunea intitulată „STOP planului Bolojan de distrugere a economiei” a criticat măsurile de austeritate adoptate pentru reducerea deficitului bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană, de 9,3% din PIB la finalul lui 2024.
Le Monde subliniază că Ilie Bolojan a apărat în Parlament măsurile economice dure, spunând că a făcut „ce era necesar, nu ce era popular”. Publicația amintește că măsurile fiscale – majorări de TVA, plafonări salariale și reduceri de cheltuieli – au provocat proteste și scăderea popularității guvernului.