Politicienii de la Chişinău critică atacul premierului Ion Chicu la adresa României

DE Octavia Constantinescu | 23.05.2020 - 10:06
Digi24

Politicienii de la Chişinău critică dur atacul premierului Ion Chicu la adresa României, considerând că ”demonstrează lipsă de respect faţă de România şi faţă de cetăţenii R. Moldova”, calificându-l pe acesta ca ”dezechilibrat şi dezaxat”, cerându-i demisia.

SHARE

 - Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate Maia Sandu: Chicu e doar o slugă fidelă a lui Dodon. Regretăm comportamentul neadecvat al acestor personaje şi cerem scuze pentru tupeul şi proasta lor educaţie. scrie news.ro

Guvernul lui Dodon a întrecut orice măsură, atacurile de azi ale lui Chicu demonstrează lipsă de respect atât faţă de România, cât şi faţă de cetăţenii Republicii Moldova. Dar România trebuie să ştie că nici Dodon, nici prim-ministrul lui nu reprezintă opinia oamenilor. Dodon a ajuns în fotoliul de preşedinte cu ajutorul unei grupări criminale conduse de Plahotniuc, iar Chicu e doar o slugă fidelă a lui Dodon. Regretăm comportamentul neadecvat al acestor personaje şi cerem scuze pentru tupeul şi proasta lor educaţie. Sunt sigură că în curând vom scăpa de ambii.

- „Dacă prostia ar produce durere atunci actualul prim-ministru al Guvernului Republicii Moldova ar striga ca din gură de şarpe”, afirmă vicepreşedintele Platformei DA Igor Munteanu

”Dezechilibrat, dezaxat, complexat, incapabil să-şi controleze propriile emoţii, astfel s-a poziţionat acest ins, care se întitulează PM într-o postare hazardată, permiţându-şi să jignească statul român şi pe cei mai buni prieteni ai cetăţenilor RM. Oare de ce ar trebui să ne mai mire proporţiile dezastrului pe care-l va lăsa în urma sa acest guvern al ignoranţei, haosului şi covidului19?!, devenit o adevărată ruşine publică în toată ţinuta.Condamn categoric mesajul, stilul şi contextul în care şi-a scris ţidula personală actualul PM Ion Chicu, despre care va trebui să uităm cât de curând posibil, în care-şi permite să admonesteze România şi europarlamentarii săi, prin ceea ce consideră micimea lui că serveşte cursului românofob şi lamentabil al Preşedintelui I.Dodon”, a scris Munteanu pe Facebook.

- PRO MOLDOVA condamnă declaraţiile deplasate şi total nepotrivite ale premierului Ion Chicu şi exprimă în numele locuitorilor Republicii Moldova scuze pentru atitudinea denigratoare la adresa României, transmite un comunicat al grupului parlamentar, citat de Deschide.md.

„Cetăţenii Republicii Moldova sunt recunoscători pentru sprijinul puternic şi constant acordat ţării noastre de către România, de care ne leagă nu doar un Parteneriat Strategic, dar şi o cultură, istorie şi limbă comună. 

Suntem profund indignaţi de recidivele guvernării care îşi permite declaraţii denigratoare şi o atitudine lipsită de respect faţă de România şi considerăm periculoasă pentru ţară permiterea aflării în continuare la guvernare a unor personaje cum sunt cele din fruntea Guvernului. Facem apel către toate forţele politice sănătoase să-şi unească eforturile pentru salvarea Republicii Moldova din această situaţie ruşinoasă de izolare internaţională şi colaps economic şi social produs de incompetenţa şi iresponsabilitatea celor care astăzi, accidental, au ajuns la cârma ţării”, se menţionează în comunicat. 

- Partidul Unităţii Naţionale  cere demisia lui Ion Chicu: Menţinerea acestuia la guvernare este un act de ostilitate faţă de România

”Declaraţia premierului Chicu este cu atât mai regretabilă, cu cât vine într-un moment de grea cumpănă pentru R. Moldova, devastată de pandemie, când statul român, afectat la fel de profund, a dispus ajutarea necondiţionată a cetăţenilor moldoveni prin detaşarea unei misiuni de 42 de medici în spitalele noastre; prin acordarea unui ajutor medical şi umanitar în valoare de 3.5 milioane Euro; prin misiunea umanitară a armatei române şi multe alte acţiuni de susţinere şi solidaritate. 

Afirmaţiile lui Ion Chicu ascund şi o gravă incompetenţă profesională, din moment ce este bine cunoscut faptul că populaţia regiunii Moldova din România este de 4.3 milioane de locuitori, domiciliaţi în cele opt judeţe ale regiunii, adică peste un milion şi jumătate mai mult decât populaţia actuală a R. Moldova, iar numărul infectărilor printre personalul medical din spitalele noastre este printre cele mai mari din lume şi cu siguranţă pe primul loc în Europa. 

Pornind de la această realitate, care arată clar că fără susţinerea României şi Uniunii Europene, R. Moldova va suferi un colaps medical, economic şi social, considerăm că aflarea în continuare a lui Ion Chicu în fruntea guvernului este inacceptabilă. Partidul Unităţii Naţionale cere de urgenţă demisia sa din funcţia de prim-ministru şi consideră orice susţinere politică şi publică în menţinerea acestuia la guvernare drept un act de ostilitate şi lipsă de respect faţă de România”, a transmis PUN.

Atacul dur al premierului Republicii Moldova Ion Chicu, care a a calificat România drept ţara cu cea mai mare corupţie din Europa şi a criticat modul în care este gestionată pandemia de COVID-19, a determinat convocarea la MAE a ambasadorului moldovean la Bucureşti, declaraţiile şefului Executivului de la Chişinău fiind considerate inacceptabile, mai ales în condiţiile sprijinului oferit de partea română. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a discutat pe această temă cu omologul de la Chişinău. La rândul său, europarlamentarul Eugen Tomac a apreciat că răspunsul prompt al autorităţilor de la Bucureşti trebuie să fie retragerea cetăţeniei române, pentru că ”nu poţi fi şi cetăţean UE, şi propagandist în stil sovietic la Chişinău”.

Într-o postare pe Facebook, premierul Chicu a replicat unor critici ale europarlamentarului Siegfried Mureşan la adresa Guvernului de la Chişinău, în legătură întârzierea reformelor şi cu gestionarea pandemiei: „Stau si mă uit eu la băieţaşii ăştia români oploşiţi prin structurile europene, care vin cu “patronajul” peste noi… Rataţi, nimic în viaţă şi în ţară realizat, numai de “adus mingi” buni… Ce-ai făcut june în ţara ta, că geme de cea mai mare corupţie din Europa? Ai numai în judeţul Suceava jumate din numărul de bolnavi COVID19 înregistraţi în toată ţara mea. Şi medici, cam tot atâţia. Judeţele moldoveneşti au 40% din decedaţi din total pe România. Şi de 2 ori mai mulţi decedaţi moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, deşi numărul populaţiei este egal”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te