marți 14 iulie
EUR 5.2339 USD 4.5801
Abonează-te
Newsweek România

PNL ar putea să organizeze un nou congres în lunile august sau septembrie. Fenechiu; "Nu vom avea presiune"

Data publicării: 13.07.2026 • 21:23 Data actualizării: 13.07.2026 • 22:06
Ilie Bolojan, premier ad-interim - Foto: Profimedia Images
Ilie Bolojan, premier ad-interim - Foto: Profimedia Images

Actuala conducere PNL ia în calcul să organizeze un nou Congres în perioada următoare, în august sau septembrie, a declarat liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu.

Planul vine în contextul în care instanța a dat dreptate liberalilor din tabăra anti-Bolojan și a suspendat deciziile Congresului din iunie, unde a fost modificat statutul și au fost aleși noi lideri în conducerea partidului.

Daniel Fenechiu a declarat, într-un interviu la RFI, că PNL merge mai departe.

PNL ar putea să organizeze un nou congres în lunile august sau septembrie. Fenechiu; "Nu vom avea presiune"

„Există majoritatea necesară în forul decizional care este Biroul Politic Naţional şi cu siguranţă într-un viitor apropiat se va organiza un alt Consiliu Naţional şi un alt Congres, se va adopta un alt Statut, care să fie probabil cu aceleaşi prevederi ca acestea, dar care să nu mai poată fi aşa de uşor vulnerabilizat prin cereri în instanţă, nu ne îndoim că oricum vor exista, dar va fi a doua oară şi nu vom avea nici o presiune şi practic, lucrurile vor merge mai departe”, a precizat Fenechiu.

Liderul senatorilor PNL susține că PNL ar putea organiza un nou Congres până în toamnă:

Citeşte şi: Siegfried Mureşan: Cabinetul Bolojan, printre cele mai bune din Europa la absorbţia fondurilor europene

„Estimarea mea este că undeva în cursul lunii august sau în cursul lunii septembrie. Este estimarea mea, dar s-ar putea să fie, dacă lucrurile revendică o urgenţă, se poate organiza şi mai repede.”

Întrebat dacă un nou Congres al PNL va fi organizat înainte sau după decizia definitivă a instanţei, Daniel Fenechiu a precizat, conform Digi24.ro:

Citeşte şi: Mureșan compară absorbția fondurilor europene în guvernele Ciolacu și Bolojan: O creștere de aproape opt ori

„Dosarele au fond şi cale de atac. Un fond şi o cale de atac în România în momentul de faţă pot să dureze undeva între opt-zece luni şi se poate întinde la un an şi jumătate, doi, chiar mai mult.

Eu cred că soluţia pragmatică va fi aceea să luăm decizii în forul nostru statutar şi partea de justiţie să meargă mai departe, să încercăm în justiţie să arătăm că cei care contestă hotărârile nu au un temei legal şi că instanţele care au pronunţat hotărârile de suspendare au aplicat, în opinia noastră, greşit legea".

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră