Mureșan compară absorbția fondurilor europene în guvernele Ciolacu și Bolojan: O creștere de aproape opt ori
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă, sâmbătă, că Guvernul Bolojan a adus România, în premieră, printre statele fruntaşe la absorbţia fondurilor europene, doar în primele şase luni din acest an având o absorbţie efectivă de 2,3 miliarde de euro.
În schimb, Guvernul Ciolacu a avut o absorbţie efectivă de doar 600 de milioane de euro din fonduri de coeziune nerambursabile.
„Oare de-asta a fost demis de PSD? Guvernul Bolojan a adus România, în premieră, printre statele fruntaşe la absorbţia fondurilor europene. Tabelul Comisiei Europene arată foarte clar cât de jos se situa România la finalul anului 2024 (în timpul Guvernului Ciolacu), sub media Uniunii Europene, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene de coeziune", a scris, sâmbătă, pe Facebook, Siegfried Mureşan, distribuind tabelul la care face referire.
Citeşte şi: Siegfried Mureșan critică demersul AUR: „Suspendarea președintelui, un act periculos. Nu trebuie banalizată"
Mureșan compară absorbția fondurilor europene în guvernele Ciolacu și Bolojan: O creștere de aproape opt ori
Acesta apreciază că „acelaşi tabel arată cum a accelerat absorbţia în ultimul an, depăşind cu mult media UE, în timpul Guvernului Bolojan".
„În anul 2024, Guvernul Ciolacu a avut o absorbţie efectivă (fără prefinanţare) de doar 600 de milioane de euro din fonduri de coeziune nerambursabile (în medie, 50 de milioane de euro/lună). În doar primele 6 luni din 2026, Guvernul Bolojan a avut o absorbţie efectivă de 2,3 miliarde de euro (în medie, 383 de milioane de euro/lună). Vorbim, aşadar, despre o creştere de aproape 8 ori a ratei efective de absorbţie", mai transmite Mureşan, conform News.ro.
De asemenea, acesta adaugă că, la finalul anului 2024, România avea o rată de absorbţie efectivă (cu tot cu prefinanţare) de 2%, în timp ce media UE era de 2,7%.
„Astăzi, România are o rată de absorbţie efectivă de 24,6%, în timp ce media UE este de doar 17,8%", a mai transmis europarlamentarul PNL.
Fostul premier Marcel Ciolacu, preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, i-a acuzat, vineri, pe Ilie Bolojan şi Dragoş Pîslaru că sunt autorii unei crime cu premeditare care ne costă miliardele din PNRR, prin faptul că Guvernul interimar a întârziat nepermis de mult trimiterea celor 7 proiecte esenţiale la Parlament.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan preciza că bunăstarea nu poate fi menţinută pe modelul Ciolacu, prin pomparea banului public în consum, care duce la creşterea importurilor, şi ignorarea întreprinzătorilor autohtoni, ci se construieşte prin investiţii în competitivitatea ţării, prin sprijinirea întreprinderilor şi printr-o balanţă comercială echilibrată.