Patriotul suveranist Petrișor Peiu (AUR), milionar în euro cu bani de la diverse corporații occidentale
Ce nu se vede în declarația de avere a senatorului AUR Petrisor Peiu este că banii săi provin de la diverse corporații occidentale, pe care le-a ajutat personal să se înrădăcineze in Romania.
Politicianul suveranist de azi, coautor al moțiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan, a fost timp de 13 ani consultantul privat al unor multinaționale cu proiecte majore la noi și a gestionat relațiile acestor entități cu autoritățile române.
Citește și: Peiu (AUR) interzice străinilor să cumpere acțiuni la firme românești de stat. El are acțiuni la 32 companii
Clienții lui s-au intersectat cu fonduri guvernamentale sau cu decizii instituționale. Așadar, consultantul Peiu a deschis uși pentru corporații străine, deși politicianul Peiu le combate feroce.
Pentru ce holdinguri a lucrat Petrișor Peiu
Sanofi România, producător mondial de medicamente, este prezent de peste două decenii în piața românească și a apelat în trecut la serviciile de consultanță ale lui Peiu. Presa a descoperit în 2016 ca Sanofi-Zentiva plătea un număr semnificativ de medici români. În 2025, trustul farma a fost vizat de o anchetă a Comisiei Europene privind un posibil abuz de poziție dominantă pe piața vaccinurilor antigripale.
Și corporația americană Coca-Cola i-a fost client prin intermediul diviziei pentru Europa de Est (Coca Cola HBC). Peiu avea contacte de lucru cu aceasta companie încă din perioada în care superviza investițiile străine în Romania și deținea o funcție de subsecretar de stat în cancelaria premierului Adrian Nastase (2001-2004). Pentru serviciile sale ulterioare de consultanță, actualul senator AUR a fost remunerat de Coca-Cola cu 4000 de dolari pe lună.
Grupul Afideea (fosta Euromedic) este cel mai mare furnizor european de servicii medicale de diagnostic imagistic. Are clinici în 30 de orașe românești și peste două milioane de pacienți îi trec pragul anual. Amprenta afacerii din România s-a mărit în vara lui 2017, când holdingul medical a preluat rețeaua locală Hiperdia (clinici de diagnostic) și avut nevoie, printre altele, de aprobarea Consiliului Concurenței.
East Point Holding, fondată de milionarul sârb Zoran Drakulić, a operat la noi, până în 2011, silozul de cereale din portul Constanța (Silotrans). Peiu a consiliat aceasta companie cu acționar din Belgrad – preluată între timp de două fonduri americane de investiții.
Heineken România, filiala locală a celui de-al doilea producător mondial de bere, apare în portofoliul consultantului Petrisor Peiu. Trei dintre controversele recente care implică corporația la noi vizează niște amenzi de la Protecția Consumatorului în 2024, retragerea unor loturi de bere din brandul “Ciuc” sau anularea în instanță a unor obligații fiscale de 7,2 milioane de euro.
Alcatel România, fosta divizie a gigantului francez Alcatel-Lucent (preluat de Nokia in 2016), a apelat totodată la serviciile lui Petrisor Peiu, pe vremea în care era unul dintre principalii furnizori de echipamente de telecomunicații în piața românească și beneficia de numeroase contracte publice.
Grupul Luxten din România – care figurează, la rândul său, printre clienții lui Peiu – este lider pe piața iluminatului public, castigand, de-a lungul timpului, contracte importante cu mai multe primării din țară (și cea a Capitalei), potrivit captura
Ce avere are Petrișor Peiu
Newsweek a scris că Petrișor Peiu are bani depuși în bancă și în acțiuni în valoare de 1.500.000 de euro. Petrișor Peiu a cumpărat acțiuni la companii românești precum Hidroelectrica, Transelectrica sau Transgaz.
El are acțiuni la 32 de companii.
Peiu nu ar fi putut face acest lucru dacă pachetele de acțiuni ale acestor companii nu ar fi fost vândute pe bursă.
Peiu a fost plătit și de Realitatea TV.
Citește și: Peiu (AUR) acuză guvernul că vrea să listeze la bursă 2 companii la care a cumpărat acțiuni de 400.000€