Șeful Consiliului Național de Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a invocat faptul că evenimentele ar fi prea recente și nu ar fi avut timp pentru a se decide în privința autosesizării. Dar, a precizat demnitarul, acesta a menționat că în ceea ce-l privește personal a evitat, în general, să recurgă la autosesizare în cazul politicienilor, pentru a nu exista suspiciuni că ar fi părtinitor.
Liviu Dragnea a avut, sâmbătă, în timpul mitingului PSD din Piața Victoriei, la care au participat circa 200.000 de membri de partid și simpatizanți din toată țara, o declarație jignitoare la adresa opozanților săi: „Curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”.
Invitat duminică la emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3, moderată de Mihai Gâdea, Liviu Dragnea a recidivat și a folosit aceeași insultă, „șobolani”, referindu-se la cetățenii care l-au întâmpinat la finalul protestului de sâmbătă seară și au încercat să poarte un dialog cu el, atrăgându-i atenția și asupra mizeriei din Piața Victoriei, lăsate de manifestanții PSD. „Aseară, am plecat de la scenă la mașină. (...) Erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări. Cu mine mai erau vreo 30-40 de oameni participanți la miting, încărcați cu adrenalină, puteau fi nervoși”, a declarat Dragnea, la Antena 3, avându-i drept parteneri de discuție atât pe Mihai Gâdea, cât și pe Mircea Badea.
Reproducem mai jos discuția dintre jurnaliștii Newsweek România și Asztalos Csaba, președintele CNCD, pe tema „șobolanii lui Dragnea”:
Newsweek România: S-a autosesizat CNCD cu privire la afirmațiile lui Liviu Dragnea în care îi numește „șobolani” pe contestatarii săi?
Asztalos Csaba: Nu am luat nicio decizie până în acest moment. Avem miercuri ședință de Colegiu și, în măsura în care oricare dintre membrii Colegiului Director consideră că se impune autosesizarea, se va autosesiza.
Dumneavoastră, ca președinte al CNCD, nu vă puteți autosesiza în acest caz?
Eu mă pot autosesiza. Deocamdată, nu s-a luat o decizie cu privire la autosesizare. Nici eu, nici alți membri ai Colegiului.
Vorbim despre declarații date de al treilea om în stat, președintele Camerei Deputaților, care ar putea avea un impact grav asupra societății.
Fiecare element se poate analiza și, în măsura în care ajungem la o concluzie, putem sau nu, indivdual (membri Colegiului CNCD – n.r.), să facem o autosesizare. Autosesizarea nu este legată de o decizie a Colegiului, așa a fost gândită în CNCD, tocmai ca fiecare membru al Colegiului să aibă libertatea să se autosesizeze. De regulă, în cazul oamenilor politici, în ce mă privește pe, eu am evitat autosesizările, ca să nu se interpreteze că, în cazul unuia mă autosesizez, iar în cazul altuia, nu. Dacă am criterii clare de autosesizare, atunci facem această autosesizare. Dar, repet, oricine poate să depună plângere la CNCD.
Dumneavoastră, tocmai ca președinte al CNCD, nu puteți avea niște criterii pentru politicieni și altele pentru restul cetățenilor, în cazul autosesizării.
Vă amintesc că, în cazul celor care sunt în funcții publice și sunt politicieni, una dintre acuzările care se formulează față de instituție este să nu practice dublu standard. Dacă vorbesc despre un politician care are o funcție publică și strănută, efectele în societate sunt diferite decât dacă vorbbesc de un cetățean care nu este formator de opinie. Dar aș vrea să vă amintesc doar că eu, în cazul „autism”, am făcut autosesizare. Sunt 24 de ore, deocamdată... Avem o formă de presiune din partea mass-mediei.
Este firesc să fie presiune din partea societății sau mass-media, fiind vorba despre declarațiile președintelui Camerei Deputaților.
E firesc să vă spun că în acest moment nu avem o decizie, se analizează. Nu e nimic nefiresc. Bineînțeles, dumnealui (Liviu Dragnea – n.r.) este persoană publică, formator de opinie. V-am spus, personal, am ezitat să fac autosesizări cu privire la politicieni, pentru a nu fi acuzat că în cazul unora fac și în cazul altora nu fac. Chiar și așa, în cazul doamnei Viorica Dăncilă, cu remarcile în care a folosit cuvântul „autiști”, am făcut autosesizare. N-am o reținere să fac autosesizare, în funcție de apartenența politică a unui politician. În cazul la care faceți referire, fiind foarte recent, s-a întâmplat ieri și alaltăieri, încă nu s-a ajuns la o concluzie. Nici eu, nici ceilalți membri ai Colegiului nu am ajuns la concluzia de a face sau de a nu face autosesizare.
Deciziile controversate ale CNCD
Newsweek România a publicat, în mai 2018, un articol amplu despre cele mai controvesate cazuri care au ajuns în atenția CNCD în acest an.
9 mai 2018: decizia de amendare a președintelui Iohannis cu 2.000 lei, pentru folosirea expresiei ”penali”, adoptată cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă - reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fara a fi condamnați.
25 aprilie 2018: decizia de amendarea site-ului de satiră Times New Roman cu 16.000 lei, pentru articolul ”Curva lui Dragnea, asaltată de PSD-iști”, adoptată cu unanimitate de voturi (8), excepție fiind amendarea administratorului societății comerciale (2 voturi împotrivă) - se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al acestora.
26 februarie 2018: decizia de a nu o amenda pe Viorica Dăncilă, prim-ministra României, pentru folosirea cuvântului ”autiști”, când îi critica pe europarlamentari, 7 voturi pentru și unul împotrivă - declarația în cauză se incadrează în limitele libertății de exprimare și nu constituie discriminare; lipsa intervenției moderatorului Mihai Gâdea nu constituie discriminare.
7 februarie 2018: decizia de a-l sancționa cu avertisment pe premierul în funcție atunci, Mihai Tudose, pentru afirmația „Dacă steagul acela [secuiesc] flutură în vânt, toţi cei responsabili de acolo flutură şi ei lângă steag” , vot în unanimitate (doar 6 membri prezenți) – reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.
7 februarie 2018: amendarea cu avertisment a senatorului PSD Șerban Nicolae, după ce i-a spus deputatei USR Cosette Chichirău că are ”o casetă în care face sex anal”, s-a considerat că Șerban Nicolae a fost provocat, iar CNCD a reținut că senatorul și-a cerut scuze, vot în unanimitate (doar 6 membri prezenți) – reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.
31 ianuarie 2018: sancționarea cu amendă de câte 1.000 lei a jurnaliștilor Cristian Tudor Popescu și Cosmin Prelipceanu, după ce CTP a comparat-o pe Viorica Dăncilă cu un pavian cu mantie; votul a fost unanim (9 voturi) – reprezintă hărțuire și încalcă dreptul la demnitate.
Cum poate fi sesizat CNCD:
Orice cetățean poate sesiza CNCD în cazuri legate de discriminare. Plângerile se pot trimite și online, completând un formular direct pe site-ul instituției sau trimițând un e-mail la adresa support@cncd.org.ro. Totodată, APADOR-CH a publicat și un model de petiție către CNCD, care se găsește AICI.
_______
Foto: captură Antena3