Moţiunea simplă a PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea, respinsă

DE Valentin Mirică | Actualizat: 15.06.2021 - 17:05
Cristian Ghinea Foto: Facebook

Moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a fost respinsă, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor.

SHARE

S-au înregistrat 143 voturi 'pentru', 171 'împotrivă' şi o abţinere.

Liderii deputaţilor PSD şi AUR au susţinut, marţi, că moţiunea simplă împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a fost adoptată de plen, deoarece nu trebuie luate în calcul voturile date pe tabletă.

Citește și: Lista scurtă a coaliției de guvernare pentru Avocatul Poporului. Cine o va înlocui pe Renate Weber

Liderul grupului parlamentar al PSD, Alfred Simonis, a declarat, după ce preşedintele de şedinţă, Cristina Prună, a anunţat că moţiunea a fost respinsă, că nu trebuie să se ia în calcul voturile care au fost date pe tabletă.

"Cred că ar fi bine să reveniţi asupra anunţului pe care l-aţi făcut ori să chemaţi liderii grupurilor parlamentare să vedeţi adevărata interpretare a regulamentului în sensul acesta. Vreau să se consemneze faptul că moţiunea simplă împotriva ministrului Ghinea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor. Potrivit articolului 129 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, putem dezbate şi vota prin mijloace electronice strict actele normative. Moţiunea simplă nu este un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moţiunii simple. Prin urmare, doamna preşedinte, (...) nu puteţi lua în calcul, potrivit regulamentului, voturile date pe tabletă. Colegii dumneavoastră chiulangii trebuiau să fie în sală să îl susţină pe Cristian Ghinea. Moţiunea simplă nu este act normativ. Asta înseamnă că nu aveţi dreptul să luaţi în calcul voturile online, prin urmare să plece Ghinea. Moţiunea simplă a fost adoptată", a spus Simonis.

Citește și: Excepționalii juriști Weber și (C)Iordache ar putea lucra și-n mediul privat. Concediați-i!

Liderul grupului parlamentar al AUR, George Simion, a afirmat şi el că moţiunea a fost adoptată.

"Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, această moţiune simplă a trecut. Doamna preşedinte de şedinţă, dacă nu anunţaţi corect conform Regulamentului Camerei rezultatul votului deputaţilor prezenţi, este abuz în serviciu, aşa că vă rog să anunţaţi corect rezultatul", a transmis Simion.

Ulterior, Simion le-a declarat jurnaliştilor că voturile electronice prin tabletă nu sunt legale şi că moţiunea simplă a trecut.

"Era de datoria arcului guvernamental să îşi aducă parlamentarii la muncă, în sala de plen. Nu şi i-a adus, aşteptăm demiterea domnului Ghinea, dacă nu, vom protesta inclusiv refuzând să asigurăm cvorum la anumite şedinţe - este o şedinţă de plen reunit acum, vom scoate cartelele în semn de protest. AUR a fost votat de 10% dintre români în decembrie şi este de datoria noastră să ne apărăm votul", a declarat Simion la Parlament.

Potrivit acestuia, ministrul Ghinea a refuzat să răspundă la unele întrebări legate de domeniul său care i-au fost puse cu o zi în urmă.

"Noi cerem să se revină la legalitate, pentru că am constatat nu doar acest vot. Pe parcursul acestei sesiuni parlamentare au fost mai multe cazuri în care nu trebuia acceptat votul electronic şi a fost acceptat", a adăugat deputatul AUR.

În replică, liderul grupului PNL, Gabriel Andronache, a spus că moţiunea a fost respinsă, deoarece votul a fost deschis, prin mijloace electronice.

"Ar fi bine să vă uitaţi ce înseamnă vot prin mijloace electronice. Din perspectiva aceasta, avem două modalităţi de exprimare a votului prin mijloace electronice: vorbim despre votul cu cartelă pe care l-aţi exercitat şi nu aţi exercitat votul prin ridicare de mână şi la acesta se adaugă votul pe tabletă. Singura situaţie în care s-a votat strict pe tabletă a fost cea din perioada de urgenţă. Nu confundaţi perioada de urgenţă cu situaţia actuală. A fost vot prin mijloace electronice, vot deschis, ca atare votul consemnat de doamna preşedinte de şedinţă este votul corect. Moţiunea a fost respinsă", a explicat Andronache. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te