Fostul ministru al Justiției în guvernarea Tăriceanu, Monica Macovei, a fost europarlamentar, între 2009 și 2019.
În 2020, a fost expert la Comisia Europeană, potrivit informațiilor de pe Facebook: “Misiuni în state terțe ale Uniunii Europene pentru prevenirea și combaterea corupției, spălării de bani, crimei organizate, sechestru și confiscare,terorism, criminalitatea informatică, protecția victimelor, cooperarea penală și civilă; bună guvernare; independența și eficiența justiției; drepturile omului; statul de drept, constitutionalism etc.“.
Monica Macovei anunță că revine în avocatură
Acum, ea a anunțat că, din 8 martie, și-a întrerupt suspendarea din avocatură.
“Am redevenit avocat activ pe 8 martie 2021, dupa cca 15 ani de suspendare, la cerere, cit am fost Ministrul Justitiei și membru al Parlamentului European, intre altele. Mă ocup de cereri la CEDO și de procedurile interne legate de posibile cereri la CEDO și de aceste cereri la CEDO“, a scris Macovei, pe Facebook.
Tot azi, Libertatea a publicat un interviu în care ea critica superimunitatea magistraților: “Practic, magistrații vor să fie deasupra tuturor. Nu se poate. Este una dintre puterile în stat, care trebuie să fie egale, să se controleze reciproc. Pur și simplu ei nu mai vor să fie trimiși în judecată. Or să mai dea drumul la câte unul…“.
„Mai bine nu desființam acum secția specială decât să accept asta”, a mai spus ea.