Marian Oprișan, tupeu incredibil: susține că avea 1,5 milioane de mărci germane în '90, dați mamei

DE Alexandru Pop | 05.07.2019 - 14:03
Marian Oprișan se uită chiorâș la oameni/FOTO: Facebook.com

"Eu am mai declarat că, atunci când am intrat în politică, în administrație, aveam un milion și jumătate de mărci. Când mi s-a făcut o înscenare și mi s-a pus sechestru pe o mașină, i-am dat toți banii mamei mele. Acolo sunt banii mei". Autorul declarației: Marian Oprișan.

SHARE

Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea și al PSD Vrancea, a fost filmat de un cititor G4Media.ro în show room-ul unui dealer auto în timp ce discuta cu un vânzător despre opțiunile unei limuzine de lux BMW seria 7.

Întrebat de G4Media.ro dacă și-a cumpărat automobilul și care e sursa venitului pentru un automobil de minimum 95.557 de euro, Oprișan a spus că nu a comandat, doar văzut o ofertă.

La întrebarea reporterului G4Media.ro despre proveniența sumei necesare pentru achiziție, Oprișan a spus: "Nu mai puneți întrebări la capitolul ăsta. Eu am mai declarat că atunci când am intrat în politică, în administrație, aveam un milion și jumătate de mărci. Când mi s-a făcut o înscenare și mi s-a pus sechestru pe o mașină, i-am dat toți banii mamei mele. Acolo sunt banii mei."

Dacă vă întrebați când a "intrat în politică, în administrație" Marian Oprișan, răspunsul vine din CV-ul său: în politică în 1990, ca vicepreședinte al Organizației de Tineret a FSN, în administrație în 1992, ca vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea.

Dacă e să-l credem pe Oprișan, cum politica vine prima în declarația sa, milionul și jumătate de mărci germane era în posesia sa în chiar 1990. Sau, cel mai târziu, în 1992.

Ce e drept, jurnaliștii de la "Ziarul de Vrancea" pomenesc niște tunuri imobiliare la care ar fi fost părtaș actualul baron de Vrancea, susținând că de acolo ar putea proveni suma invocată, dar nu furnizează și cifrele doveditoare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te