Manifestări grave de rasism, la o postare a deputatului USR Iulian Bulai despre deportarea romilor

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 04.08.2021 - 13:55
Peste 25.000 de romi din România au fost deportați. 11.000 au murit. Foto arhivă
Peste 25.000 de romi din România au fost deportați. 11.000 au murit. Foto arhivă

România a comemorat pe 2 august Holocaustul romilor, când o treime din populația de etnie româ din Europa a fost ucisă sau deportată de regimurile de factură nazistă. Momentul a fost marcat și de deputatul USR Iulian Bulai.

SHARE

Porajmos, sau Holocaustul romilor, este comemorat în fiecare an pe 2 august. Marchează genocidul împotriva romilor comis în Al Doilea Război Mondial de Germania nazistă și de aliații săi, printre care și România. 

În Europa, au murit, potrivit Muzeului Holocaustului de la Washington, între 250.000 și 500.000 de romi. În România, deportarea și uciderea membrilor acestei etnii a încept pe 1 iunie 1942 și a continuat până în 1943. 

Au fost deportați în lagărele din Transnistria circa 25.500 de romi, din care 11.000 au murit. 

Mareșalul Ion Antonescu este cel care a dat ordinul pentru a fi duși în lagăre romii nomazi și cei care reprezentau „o problemă socială”, sintagmă care acoperea, de fapt, abuzul împotriva oricei persoane de etnie, indiferent de statutul său social. 

Citește și: Șeful direcției de integritate din ministerul Energiei îl trolează pe Năsui, care l-a epurat

Sute de comentarii rasiste

Deputatul USR Iulian Bulai a marcat acest moment printr-o postare pe Facebook, publicată pe 2 august, în care amintește de decizia lui Ion Antonescu și scrie că „este de datoria noastră să nu uităm trecutul, pentru a nu-l mai repeta și pentru a cinsti memoria oamenilor nevinovați uciși în numele extremismului.”

Postarea a stârnit un val uriaș de comentarii rasiste din partea utilizatorilor rețelei de socializare. Peste 900 de comentarii, dintre care extrem de multe extrem de agresive la adresa romilor. 

„Nu vom uita nici atunci când vor deveni majoritari in Romania...”, scrie Gabriel Dupu. 

„De românii masacrați sute de ani de unguri si habsburgi nu vor este nimeni, ne doare de alții care trăiesc pe spinarea românilor”, a scris Daniel Andrei. 

„Dar la muncă nu ii punem?”, cere Victor Tischer.

„El care are nume de țigan ucrainean știe câte ceva. În cazul lor nemții urmăreau extincția”, a postat Liviu Dinu.

„Nu stiu ce metode au folosit dar parca sunt mai multi decat acu ceva timp, va folositi de subiecte gen rasism, pensionarii, ca doar aia sunt cei mai multi in tara stiu pt voturi”, comentariul lui Cristian Romică. 

Toate comentariile rasiste pot fi citite aici. 


 

„Faza cu romii e inventată de Iliescu”

Manifestări grave de rasism au fost și în comentariile la o postare a omului de televiziune Marius Vintilă. Acesta remarca faptul că prea multă lume nu înțelege de ce e greșit să-i spui unei persoane „țigan».

„Ieri un vechi prieten a postat ceva care cuprindea cuvîntul «țigan». I-am atras atenția că nu e cazul să îl mai folosească. Mi-a replicat cu o referire la «Mica țiganiadă» de Phoenix. Alți șase vechi prieteni au apreciat gluma lui, urmată de o aluzie la ideea că exagerez cerîndu-le să folosească «rom». Niciun vechi prieten nu s-a obosit să mă întrebe de ce.

Cu ocazia zilei de 2 august cînd romii își amintesc de cei peste 11.000 dintre ai lor rămași în Transnistria, vă rog și pe voi să nu mai folosiți cuvîntul «țigan”. Este cel mai mic efort pe care îl putem face ca să oprim discriminarea sistemică împotriva lor”, a cerut Marius Vintilă.

Postarea sa a atras peste 150 de comentarii rasite, din parte unor oameni care contestau termenul „rom”.

„Faza cu rromi, a fost introdusa in perioada cand a venit Iliescu la Cotroceni. De aici si usoara aluzie la «cetanean rom si rrom”. Ff usor sa ne bage in aceeasi oala cu cei care fac rahaturi pe afara si ne fac de ras. In ceea ce tine de cuvantul «tigan», nu e ceva rau. Chiar ei au recunoscut asta, de la Connect r la Damian Draghici si altii. Nu e o rusine, nu e un cuvant care sa i injoseaaca. Ei se regasec in el. Nimic altceva. Nu e o chestie de rasism atata timp cat ei isi asuma asta”, a scris, de exemplu, Ionuț Voicu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te