Irina Tănase, iubita lui Dragnea, a postat pe Instagram o fotografie din Abu Dhabi

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 24.01.2019 - 15:43
Irina Tănase, la Abu Dhabi. Foto Instagram

Irina Tănase a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare în haine tradiționale la Marea Moschee din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

SHARE

Acesta este primul indiciu despre vacanța prelungită în care liderul PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost de la începutul acestui an.

Liviu Dragnea nu a avut nici o ieșire publică după întoarcerea din vacanță, în ciuda tensiunii majore de pe piața valutară, cu leul aflat în cădere constantă, după ce OUG 114/2018 a intrat în vigoare.

G4Media.ro a scris că liderul PSD, Liviu Dragnea, a plecat din țară încă de pe data de 2 ianuarie seara, în jurul orei 20.00, de pe terminalul deținut de Țiriac Air, cu un avion privat închiriat de la o companie sârbească, au declarat pentru G4Media.ro surse aeroportuare. Potrivit acestora, Dragnea ar fi plecat însoțit de partenera lui, Irina Tănase, și de încă o persoană pe ruta București-Sofia, urmând apoi să plece spre o destinație de vacanță.

Nu e clar de ce avionul cu care a plecat Dragnea în vacanță a făcut escală la Sofia și cine plătește costurile deplasării cu avionul, scrie G4Media.

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a susținut însă pe data de 3 ianuarie, deci la o zi după ce Dragnea a părăsit România, că liderul PSD nu a plecat din țară și că ”nu va pleca din țară, în mod sigur”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te