Iohannis: „Parteneriatul în domeniul energiei verzi este un acord crucial. O nouă etapă”

DE Alin Crișan | 17.12.2022 - 11:32
Iohannis - Foto: Profimedia

Preşedintele Iohannis a spus că etapa viitoare o reprezintă cablul submarin din Marea Neagră, după parteneriatul strategic între România, Ungaria, Azerbaidjan și Georgia pentru securitate energetică.

SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că acordul între guvernele din Azerbaidjan, Georgia, România şi Ungaria privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei este un document ''crucial'', ''ambiţios'', care va aduce o contribuţie serioasă la întărirea securităţii energetice europene şi va contribui la cooperarea în regiune.

"Având în vedere contextul actual de securitate din cauza agresiunii militare împotriva Ucrainei trebuie să cooperăm mai bine şi să dăm dovadă de mai multă solidaritate pentru a aborda obstacolele actuale. Acest acord constituie un cadru pentru cooperarea pe termen lung între ţările noastre într-o serie de domenii foarte importante, mai întâi producţia, transportul şi comercializarea de energie, apoi dezvoltarea unei noi infrastructuri, inclusiv a unui cablu submarin prin Marea Neagră, apoi proiecte cu privire la hidrogenul verde şi apoi eficienţa. Este vorba despre un acord ambiţios care arată că putem să aducem împreună o contribuţie serioasă la întărirea securităţii energetice europene şi va contribui la o creştere durabilă a cooperării în regiune", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat importanţa energiei verzi.

"Situaţia actuală ne afectează pe toţi. Climatul de securitate şi dificultăţile economice înseamnă că este nevoie de mai multe interconexiuni, de mai multă cooperare la nivel regional şi global. Cooperarea noastră energetică (...) va spori adaptabilitatea noastră în domeniul energetic, dar şi numărul şi calitatea rutelor de transport. Potenţialul energiei verzi în zona Caspică, mai ales în Azerbaidjan, este mare. Este nevoie de o gândire în viitor şi de preluarea iniţiativei în această materie în regiunea noastră", a afirmat şeful statului.

"Ne dorim şi sporirea legăturilor de transport maritim de la Constanţa în Georgia Aceste eforturi vor spori conectivitatea şi cu Azerbaidjanul şi mai departe cu Asia Centrală", a adăugat el.

Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, urmează să semneze Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. La eveniment participă şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te