Noua formaţiune politică a primit acordul judecătorilor Tribunalului Bucureşti. Ea îi are ca iniţiatori pe Ionel Apostol, Cătălin Urtoi, ambii fiind reprezentanţii asociaţiei neguvernamentale ieşene "Împreună pentru A8", şi pe gălăţeanul Vicenţiu Marian Dumitriu, potrivit Agerpres.
"Admite cererea. Dispune înregistrarea Partidului 'Împreună pentru Moldova' în Registrul Partidelor Politice ţinut de Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 octombrie", se menţionează în soluţia dată pe scurt şi prezentată pe portalul instanţelor de judecată.
Reprezentanţii asociaţiei civice susţin că au decis să înfiinţeze partidul "Împreună pentru Moldova" în speranţa că se vor rezolva mai repede problemele cu infrastructura pe care le întâmpină regiunea.
"Am decis să facem acest partid pentru a continua lupta pentru infrastructura Moldovei, de dincolo de gard, ca să mă exprim aşa, mai plastic. Doi ani şi jumătate noi tot am lătrat, am spus, am cerut, după cum vedeţi nu prea sunt preocupaţi politicienii noştri de această zonă a ţării şi de cele două proiecte ale Moldovei - A8 şi A7 şi de aceea am decis, pe data de 29 august am depus actele. Decizia am primit-o ieri (luni - n.r.). Ieri am fost la Tribunal şi am semnat în faţa judecătorului şi a procurorului, a durat cam o lună şi o săptămână. Deocamdată, pentru noi a fost important să scoatem partidul. Sunt exemple din anii din urmă cu oameni care au încercat să facă partide şi li s-au pus beţe în roate. Începem să ne organizăm structurile", a declarat Cătălin Urtoi.
El a postat și un mesaj pe Facebook, în care spune că un partid etnic (UDMR) reuşeşte de 30 de ani să intre la guvernare, fiind votat constant de cei 1,5 milioane de maghiari din 7 judeţe ale Transilvaniei și se întreabă de ce nu ar reuşi un partid regional să ajungă la guvernare şi să reprezinte cu succes interesele celor peste 4,5 milioane de moldoveni din cele 8 judeţe din Moldova.