Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat că nu poate confirma dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024 din România, precizând că nu poate răspunde la această întrebare până nu îşi încheie funcţia de adjunct al secretarului general al NATO. El a menţionat că are obligaţia de loialitate şi onestitate faţă de organizaţia care i-a dat această şansă imensă şi va respecta scopul până în ultima secundă a mandatului, iar ”după aceea, discuţiile pot să meargă în orice altă direcţie”, relatează News.ro.
”Mulţumesc pentru întrebare, dar am să răspund cum am răspuns şi până acum şi am să o spun la modul cel mai ferm, răspicat şi onest. Atâta vreme cât sunt în această poziţie foarte importantă la NATO, voi da 100% din atenţia, energia şi talentul meu acestei funcţii. Este, cred, normal să te concentrezi pe munca importantă pe care o ai, pe încrederea pe care secretarul general mi-a dat-o şi pe încrederea pe care naţiunile aliate mi-au acordat-o. Acest lucru se va produce până în ultima zi a mandatului meu”, a spus Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a declarat că este dedicat funcţiei sale, până în ultima zi a mandatului său. Cu toate acestea, Mircea Geoană nu a menţionat când „va fi eliberat” din această funcţie.
”Deci nu aşteptaţi de la mine nicio decizie, niciun anunţ, până când voi fi eliberat din această funcţie. Când voi fi eliberat din această funcţie? Când decide secretarul general. Deci, îţi promit că facem un interviu a doua zi după terminarea mandatului la NATO şi acolo, probabil că o să ne gândim la viitor. Dacă va fi un viitor într-o direcţie, în alta, există un viitor în faţă, sunt extrem de mândru să reprezint Alianţa la acest nivel, am învăţat foarte multe, dar am obligaţia de loialitate şi onestitate faţă de organizaţia care mi-a dat această şansă imensă şi voi respecta scopul până în ultima secundă a mandatului meu. După aceea, discuţiile pot să meargă în orice altă direcţie”, a mai spus el.
Alegerile prezidențiale din România vor avea loc în 2024, iar mandatul lui Mircea Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023.