G4Media: momente de groază și tensiuni inimaginabile la vot în diaspora (raport oficial)

G4Media a intrat în posesia a patru informări transmise la două zile după votul din 26 mai de ambasadorii și consulii României din Cipru, Danemarca, Luxemburg și Italia către centrala ministerului de externe, președinție și cancelaria primului ministru.
Oficialii statului român atrag atenție că refuzul Guvernului și al BEC de a prelungi votul și după ora 21.00 a generat tensiuni majore, care "au pus în pericol intergritatea fizică" a oamenilor din ambasade și secțiile de vot. Unele informări oficiale menționează clar că momentul închiderii votului la ora 21 a reprezentat un momen extrem de dificil: "au început să forțeze intrarea, năvălind în secție și amenințând membrii comisiei că nu vor fi lăsați să iasă vii de acolo" sau "un moment nu critic, ci de-a dreptul îngrozitor pentru membrii birourilor de votare", arată G4Media.