Ce scenă de film l-a îngrozit pe Florin Piersic? Marele actor, ajuns la vârsta de 88 de ani, a făcut multe lucruri periculoase pe platourile de filmare. Dar un lucru anume l-a înspăimântat atât de tare, încât a ajuns să facă pe el, la propriu, conform propriilor mărturisiri.
Unde se află „Casa Groazei” din Centrul Vechi al Capitalei? Pare un imobil ca oricare altul din zona încărcată de iștorie, dar cei care-i știu povestea susțin că între pereții săi s-au petrecut lucruri teribile, de aceea este bântuită și acum de spiritele celor morți acolo.
Două turiste din Spania spun că au trăit o experienţă de groază, după ce au descoperit înspre ce ducea o uşă din apartamentul pe care l-au închiriat în Bucureşti. „Am dormit cu cuțitele pe noptieră”
Crematoriul Cenușa din București a fost clasificat drept muzeu, însă a fost abandonat de autorități și a devenit o ruină cu toate că acolo sunt încă multe urne funerare vizitate de urmașii celor decedați. Locul arată de parcă acolo s-ar turna un film de groază.
Fostul fotbalist e revoltat că de un de zile doctorii încasează bani și nu rezolvă problema pandemiei de COVID.