Firea: Foști miniștri mi-au spus că Dragnea le spunea să nu mă ajute

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 03.09.2018 - 12:22
Lanțul de iubire dintre Dragnea și Firea s-a rupt. Foto: Inquam Photos/Aurel Vainer
Lanțul de iubire dintre Dragnea și Firea s-a rupt. Foto: Inquam Photos/Aurel Vainer

Primarul general a precizat luni că foşti miniştri i-au spus că în cadrul unor şedinţe, după plecarea ei, Liviu Dragnea, le-ar fi transmis că nu o ajute în proiecte precum transferul Centurii Capitalei în administrarea primăriei sau transferul Elcen la RADET.

SHARE

„Am fost blocată din prima zi cu marile proiecte. S-a spus: 'Să facă Gabriela Firea proiecte mici, la nivel de primărie, cu bugetul Primăriei, să nu crească prea mult în sondaje, să nu aibă pretenţia să preia partidul, să nu aibă pretenţia să candideze la prezidenţiale.' Sunt miniştri care au venit şi mi-au spus, după ce nu au mai ocupat acea funcţie, că în şedinţe se spunea: 'Trebuie să fie ajutat primarul general, pentru că am promis cu toţii să facem lucruri bune în Bucureşti' şi pe urmă, după ce eu plecam, domnul Dragnea le spunea să nu mă ajute, nici să se transfere Centura ocolitoare a Capitalei de la Ministerul Transporturilor la Primărie - şi nu s-a transferat nici în ziua de azi şi nu este o prioritate pentru nimeni, iar noi nu reuşim să răzbim în această problemă acută a traficului şi sunt lăsată intenţionat să mă zbat de una singură - nici transferul Elcen la Radet", a precizat Gabriela Firea, la România TV.
În acest sens, primarul general a adăugat că de un an şi jumătate nu a reuşit transferul Elcen la Radet, dar că ar fi fost blocate şi alte proiecte ale PMB. „Nici în ziua de azi, după un an şi jumătate de guvernare PSD, nici cu bani... Noi am transferat prin votul Consiliului General 300 de milioane de euro către Compania Energetica a municipiului pentru cumpărarea creanţei Elcen. Nici în ziua de azi nu s-au perfectat documentele. În ţară, toate cet-urile s-au dat gratuit la primării. La noi nici cu bani nu s-a încheiat acest proces şi avem numai beţe în roate. 

Citește și Gabriela Firea, acuzații dure: Carmen Dan ne spionează, avea un dosar cu convorbiri particulare

Pentru Spitalul Metropolitan a durat un an de zile, pentru transferarea unei bucăţi mici de teren de la Guvern către primărie. Şi alte proiecte care de asemenea au fost blocate. Mă voi lupta pentru români, pentru bucureşteni, pentru toate proiectele noastre. Şi dacă asta deranjează, voi suporta consecinţele. Dar sunt convinsă că mai mulţi colegi de-ai noştri se vor trezi, cum se spune, în al 12-lea ceas, şi vor lua atitudine", a declarat primarul general.
De asemenea, Gabriela Firea a declarat că are informaţii conform cărora, după ce a fost huiduită pe Arena Naţională, Liviu Dragnea ar fi aprobat transmiterea în mediul online a unui colaj din care să reiasă că Simona Halep ar fi fost cea huiduită.
„Vă aduceţi aminte episodul Arena Naţională - Simona Halep? Vă aduceţi aminte că a doua zi a apărut pe facebook un colaj în care se spunea că de fapt nu eu am fost huiduită, ci Simona Halep? Acel colaj, eu consider, că a fost transmis intenţionat - cu aprobarea domnului Dragnea, cel puţin aşa mi-au spus oameni din partid - în mediul online, pentru ca eu să am şi mai mult de suferit după ce se întâmplase pe Arenă, în continuare scandalul să fie înteţit. 

S-a pus, practic, gaz pe foc, pentru că îi minţim pe faţă pe oameni, distorsionând adevărul şi comunicând că nu eu am fost huiduită de cei 300 de '#rezist' din 20.000 de oameni prezenţi pe Arenă, ci Simona Halep. Păi cum să spunem o astfel de minciună? Păi noi cu asta ne ocupăm? Cu distorsionarea adevărului? S-a făcut totul pentru ca acel scandal, care i-a convenit domnului Dragnea, pentru că eram eu în mijloc şi mă afecta pe mine ca şi credibilitate, să se perpetueze şi eu să fiu pusă pur şi simplu într-o situaţie cât se poate de negativă în imaginea românilor", a declarat Firea.

Citește și Demisia lui Carmen Dan, respinsă în bloc

Primarul general a mai declarat că în urma şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD a primit mesaje de la unii colegi care i-au transmis că "deşi sunt conştienţi" de faptul că era are dreptate "nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea pentru argumentele" ei. Firea a mai spus că în timpul şedinţei un deputat, care nu e membru al Comitetului Executiv, a avut la adresa ei "un limbaj neadecvat şi exprimări care nu sunt corecte între colegi".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te