Când gazetarii i-au cerut lămuriri, șefa guvernului a explicat că a fost mâhnită să-l audă pe președinte zicând – cu referire la ea – că „femeia aceasta nu știe cum funcționează statul”.
De fapt, președintele fusese politicos – zicând „această doamnă”, nu „femeia aceasta” –, iar ce îi imputa nu era sexul, ci comportamentul politic: „nu suntem puși aici ca să ne trimitem hârtii scrise, ci pentru a rezolva problemele statului [...] inclusiv prin dialog”, afirma Iohannis. Diferendul viza remanierea guvernului, pe care locatarul de la Cotroceni a căutat s-o întârzie cât mai mult posibil, sperând să obțină astfel cooperarea prim-ministrului.
Dar de ce ai interpreta declarația șefului statului ca pe o atitudine sexistă, iar nu pur și simplu ostilă? Nu e prima dată când adversarii îi reproșează lui Iohannis că are ceva cu femeile. A mai fost așa când a refuzat să o desemneze pe Sevil Shaideh. În general vorbind, pesediștii vor să dea o tentă discriminatorie oricărui gest de opoziție al șefului statului. De curând, Ilan Laufer l-a acuzat că ar fi antisemit, fiindcă nu l-a numit ministru.
Revenind la Dăncilă, ajută oare atitudinea ei cauza feministă? Să reamintim că, la noi, reprezentarea femeilor e încă sub media europeană: 19,3% pentru ultima legislatură. Desigur, cifrele nu spun tot. Dacă ar fi așa, cea mai avansată democrație ar fi Rwanda, unde femeile ocupă peste 60% din fotoliile parlamentare. Dar pesediștii se laudă nu cu procente, ci cu faptul că ne-au blagoslovit cu prima femeie care conduce un guvern în România.
Publicul e, însă, departe de a vedea lucrurile așa. Într-o anchetă recentă, realizată de BCS, imaginea dnei. Dăncilă e dezastruoasă. Întrebați cum ar caracteriza-o, fără să li se indice variante de răspuns, cetățenii au folosit doar în 12% dintre cazuri termeni cu conotații pozitive, precum: binevoitoare, cinstită, blândă, curajoasă, discretă etc. În rest, au curs șuvoi calificative oribile: analfabetă, incultă, minte slabă, fanatică, influențabilă, fricoasă, jalnică, nelalocul ei, marionetă, falsă, pierdută etc.
Cum se face că, deși dispune de importante mijloace de propagandă, șefa guvernului a fost incapabilă să împiedice nu cuvintele aspre ale președintelui, ci percepția publică generală? Înclin să cred că avem aici o lecție pe care ar trebui s-o învețe și alții. Publicul nu așteaptă, așa cum se zice uneori, comunicare, ci acțiune politică. Or, în această privință, e dincolo de orice îndoială că la Palatul Victoria s-a înțeles cum funcționează un partid, nu și un stat.
