Familia Daea: 7.200 de euro pe lună din șase surse de venit, toate de la buget

DE Petre Bădică | Actualizat: 06.06.2019 - 09:29

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, și-a angajat soția și fiica la instituții care îi sunt subordonate.  

SHARE

Un astfel de caz miroase a conflict de interese. Dar, ministrul Daea a avut de făcut un singur comentariu după ce a recunoscut, în 2017, că și-a angajat fiica într-o Agenție subordonată instituției pe care o conduce.

Daea, care a făcut școala la Ștefan Gheorghiu, a susținut că o ajută pe Dana Florentina Daea ”să își facă un rost în viață”.

Familia Daea ridică, lunar, șase salarii și pensii toate plătite de la bugetul de stat.

Potrivit declarației sale de avere, Petre Daea a câștigat ca ministru al Agriculturii, suma de 144.226 de lei. Pentru că se poate, la salariu, Daea acumulează o pensie de 35.364 de lei, dar și 80.661 de lei pentru „limită de vârstă conform legii 96/2006”. Este vorba de legea care definește statutul deputaților și senatorilor.

Astfel, într-un an, Petre Daea a câștigat, din trei surse: ministru, pensie și pensie specială suma de 260.000 de lei, adică 55.300 de euro sau 4.600 de euro pe lună.  

Citește și: Familia Daea, expert în Agricultură  

Soția lui petre Daea se numește Luchia Camelia și este Director la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de unde câștigă 115.916 lei din salariu și 1978 indemnizație membru de concurs. Este vorba de 25.000 de euro pe an, adică 2.100 euro pe lună.

Dana, fiica lui Petrică este PR Specialist la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, după cum reise de pe propria pagină de Facebook. Pe pagina de Internet, Agenția nu publică declarațiile de avere. Dacă fiica ar câștiga doar salariul mediu pe economie – 2.900 lei, ar fi vorba de 700 euro pe lună.  

În total, familia Daea câștigă, lunar, 7.200 de euro doar de la Ministerul Agriculuturii și din pensii.  

Citește și: Petre Daea, activistul de nota 10    

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te